Ponta, despre alocările 2014-2020: Sper să fie ultima dată când suntem nedreptăţiţi la nivel european

Premierul Victor Ponta şi-a exprimat marţi, în cadrul unei dezbateri privind fondurile europene, speranţa că la exerciţiul financiar european 2014-2020 este ultima dată când România este 'nedreptăţită la nivel european'.
Economica.net - mar, 25 mart. 2014, 10:01
Ponta, despre alocările 2014-2020: Sper să fie ultima dată când suntem nedreptăţiţi la nivel european

Ponta a spus că suma alocată României pentru acest exerciţiu bugetar înseamnă ‘foarte puţini bani’.

‘Să fim pregătiţi să folosim banii, fără însă a ne crea iluzii legate de cât de mulţi bani are România pentru 2014-2020. Are foarte puţini. 21 de miliarde de euro în şapte ani pe o matematică simplă înseamnă 3 miliarde de euro. Gândiţi-vă la necesităţile României în toate domeniile. Sper ca de data aceasta să fie ultima dată când România a fost nedreptăţită la nivel european’, a afirmat premierul.

El a precizat însă că nu face această afirmaţie ca un reproş, deoarece acest lucru nu ar mai folosi la nimic acum, dar este ‘o atenţionare’ că nu vor putea fi rezolvate toate problemele României cu fondurile europene alocate în perioada 2014-2020. Pe de altă parte, Ponta a dat exemple de state care au primit alocări mai mari raportat la populaţie.

‘România a primit în această alocare 21 de miliarde la o populaţie oficială de 21 de milioane, deci, cam 1.000 de euro pentru fiecare locuitor. (…) Cehia a primit la 10 milioane de locuitori 20 miliarde euro. Ungaria, 20 de miliarde, cât România, cu o populaţie la jumătate. Portugalia – 19,6 miliarde, la o populaţie la jumătate. (…) Polonia, cu care tot ne comparăm, are 72,7 miliarde, deci aproape de patru ori. Până şi Croaţia, care a intrat după noi, are o sumă dublă raportată la numărul de locuitori decât România’, a arătat Ponta.

Şeful Executivului a spus că din suma totală alocată pe partea de infrastructură România a primit aproximativ 5,7 miliarde euro şi a explicat că din aceşti bani nu pot fi rezolvate toate problemele sectorului.

‘Fiecare român, pe bună dreptate de altfel, vrea să treacă autostrada prin faţa casei lui. Şi eu aş vrea să treacă pe la Baia de Fier autostrada. Partea proastă este că nu fiecare român, mai ales om politic, îndrăzneşte să le spună românilor că nu se poate acest lucru. (…) Eu o să am rolul neplăcut de a spune oamenilor adevărul despre cât se poate face cu fonduri europene şi cât trebuie să finanţeze România’, a susţinut premierul.

De asemenea, el a arătat că pentru zona de mediu, au fost alocate 3 miliarde de euro, în condiţiile în care solicitarea Ministerului Mediului ‘ca priorităţi şi necesităţi absolute’ a fost de 14 miliarde de euro.

Pentru crearea de locuri de muncă şi dezvoltarea Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă au fost alocate, potrivit lui Victor Ponta, 1,2 miliarde de euro iar pentru asistenţă socială pentru persoanele defavorizate şi programele de integrare a romilor, 1 miliard de euro.

Totodată, Ponta a declarat că, în ceea ce priveşte educaţia, a fost alocat 1 miliard de euro pentru formarea profesorilor şi 350 de milioane de euro pentru infrastructură. Aproximativ 800 milioane de euro au fost repartizaţi pentru capacitate administrativă locală şi asistenţă tehnică, în timp ce aceeaşi sumă va merge către IMM-uri şi parcuri tehnologice.

Alte zone către care merg fondurile europene în perioada 2014-2020 sunt, conform afirmaţiilor premierului, dezvoltarea urbană plus zone istorice, culturale şi turism (aproximativ 3 miliarde de euro), drumuri judeţene (1 miliard de euro), cercetare (700 de milioane de euro), IT (500 de milioane de euro), cadastru rural (300 de milioane de euro).

Te-ar mai putea interesa și
MAE: Nouă cetăţeni români – evacuaţi de pe insula Mayotte cu o aeronavă militară franceză
MAE: Nouă cetăţeni români – evacuaţi de pe insula Mayotte cu o aeronavă militară franceză
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că nouă cetăţeni români care se aflau în insula Mayotte în urma producerii ciclonului Chido au fost evacuaţi la bordul unei aeronave......
RETROSPECTIVĂ 2024 Agricultura României „pârjolită” de secetă în 2024
RETROSPECTIVĂ 2024 Agricultura României „pârjolită” de secetă în 2024
Agricultura românească a fost marcată în 2024 de fenomene climatice extreme: temperaturi record, secetă pedologică ...
Donald Trump se plânge de tarife şi ameninţă că va cere restituirea Canalului Panama
Donald Trump se plânge de tarife şi ameninţă că va cere restituirea Canalului Panama
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, s-a plâns sâmbătă de tarifele "exorbitante" şi de gestionarea Canalului Panama ...
PAM denunţă respingerea de către Israel a majorităţii solicitărilor sale de a livra alimente în nordul Fâşiei Gaza
PAM denunţă respingerea de către Israel a majorităţii solicitărilor sale de a livra alimente în nordul Fâşiei Gaza
Programul Alimentar Mondial (PAM) a denunţat duminică faptul că, din luna octombrie, a cerut Israelului de 101 ori să ...