Ponta, despre Autostrada Transilvania: S-au pierdut zece ani din prostie şi din lipsă de inteligenţă
‘Grav e următorul lucru: am pierdut opt ani de zile. Anul viitor 2014 am pus deja în buget banii pentru a continua Borş-Suplacu de Barcău, după care se începe procedura pentru Gilău-Suplacu de Barcău. Dar am pierdut zece ani de zile. Anul viitor e 2014. A început autostrada în 2004. Am pierdut zece ani din prostie pur şi simplu şi din lipsă de inteligenţă. Cred că Transilvania avea nevoie de autostradă să fie gata în 2005-2006-2007-2008 când o fi fost. Pe vremea domnului Băsescu, a oricărui, nu are nicio importanţă pe vremea cui. Important era să fie autostrada. Uite că nu am avut-o, pentru că am avut un Dobre şi un Berceanu, care nu au ştiut ce să facă’, a declarat premierul.
El a adăugat că autostrada Transilvania a fost începută în 2004, iar ‘după aia s-a oprit din prostia celor care au fost la conducerea ministerelor.’.
Întrebat în legătură cu afirmaţia şefului statului că autostrăzile există numai pe hârtie, premierul a răspuns că acest lucru este valabil pentru preşedintele Băsescu, în condiţiile în care a fost ministru al transporturilor şi a spus că nu ne trebuie autostrăzi. ‘Da. La dânsul da. Ştiu că a fost ministrul transporturilor şi a zis că nu ne trebuie autostrăzi. Şi mi-a mai adus aminte cineva astăzi că domnul Băsescu cât era ministru a pus taxa pe drum. (…) Uite cum se schimbă viaţa. Acuma nu ne lasă să punem şi noi o taxă ca să facem autostrăzi. Dar le facem’, a afirmat premierul.
El a mai spus că din 2004, de când este preşedinte Traian Băsescu, au fost realizaţi numai 40 de kilometri de autostradă în jurul Clujului.
‘Noi anul trecut am reuşit să inaugurăm şi să terminăm şi Constanţa şi Bucureşti-Ploieşti. Dacă terminăm anul acesta bucata aceasta… plus că anul acesta până la sfârşitul anului mai sunt două sarcini esenţiale pentru ministrul Dan Şova. Ştie de ele, de aia e trist, dar cred că o să fie vesel până la urmă, şi anume: se anunţă câştigătorii de la Sebeş-Turda pe 19 decembrie şi tot până atunci trebuie anunţată oferta finală pentru Comarnic-Braşov. Deci, dacă reuşim anul acesta să şi dăm în lucru, asta vreau să văd cu ochii mei, să nu ne apucăm să promitem degeaba, această bucată, mai e dintre Lugoj şi Lotul 1 şi dacă şi avem rezultatele de la Comarnic-Braşov şi Sebeş-Turda se încheie bine anul. La anul avem multe alte lucruri la care lucrăm pentru că avem banii. Nu mai vorbim de poveşti cum s-a vorbit de 20 de ani, doar de poveşti’, a mai declarat premierul.
Guvernul a anunţat, vineri, sesizarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciului Român de Informaţii, precum şi a altor instituţii în cazul contractului cu firma Bechtel pentru realizarea autostrăzii Braşov-Cluj-Borş. Conform raportului întocmit de Corpul de control al Guvernului, există posibile fapte de natură penală în legătură cu acest contract.