Ponta despre dosarul de la DNA: Orice vor decide judecătorii, vom respecta decizia lor

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că va respecta orice decizie pe care o vor lua judecătorii în dosarul în care este cercetat de DNA, însă până la o sentinţă finală, va continua să-şi susţină nevinovăţia.
Economica.net - mie, 16 sept. 2015, 06:53
Ponta despre dosarul de la DNA: Orice vor decide judecătorii, vom respecta decizia lor

‘Procurorul îşi susţine punctul de vedere, eu mi-l susţin pe al meu şi judecătorii vor decide. Orice vor decide, vom respecta decizia lor. Vor spune că sunt nevinovat, cum eu susţin, e în regulă, vor spune că sunt vinovat de ceva, sigur, voi plăti pentru faptele mele’, a spus Ponta la Antena 3.

În opinia sa, documentul pe care l-a depus marţi la DNA ar trebui să aducă o clarificare în dosarul în care este cercetat.

‘De joi sau de vineri am tot încercat să merg, să prezint, astăzi am mers la registratură şi am depus. Este o hotărâre a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene dată recent, pe 3 septembrie, care se referă la o speţă identică cu cea în care mă aflu eu şi care, practic, spune că acesta e interpretarea corectă: atâta timp cât am înregistrat atunci, în 2007-2008, documentele şi am plătit taxe, nu există niciun fel de vinovăţie. Cred că era relevant pentru cauză, pentru că, până la urmă, e dreptul procurorului să te acuze de ceva, e dreptul meu de a mă apăra de ceva, dar e o decizie a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi cred că lucrurile sunt clare’, a susţinut premierul.

Victor Ponta s-a prezentat marţi la sediul DNA fără avocat, pentru a depune un document la dosar. El a precizat că procurorul de caz nu a avut timp să-l primească şi că acesta urmează să studieze respectiva decizie a Curţii Europene de Justiţie.

Ponta este cercetat de DNA pentru infracţiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată şi spălarea banilor, la data faptelor avocat, în acelaşi dosar cu fostul ministru Dan Şova, acuzat de fals în înscrisuri sub semnătură privată, evaziune fiscală în formă continuată şi spălare de bani.

Te-ar mai putea interesa și
O nouă etapă în „prietenia” China-UE. Autoritățile de a Beijing ar putea comanda 500 de avioane Airbus, chiar de luna viitoare
O nouă etapă în „prietenia” China-UE. Autoritățile de a Beijing ar putea comanda 500 de avioane Airbus, ...
China analizează posibilitatea de a lansa o comandă pentru câteva sute de avioane Airbus chiar de luna viitoare, când liderii europeni vor vizita Beijingul pentru a sărbători legăturile dintre......
Președintele Nicușor Dan nu garantează că TVA nu va crește: Tot ce pot spune este că plec de la declarațiile din campanie. Ce spune despre impozitarea pensiilor
Președintele Nicușor Dan nu garantează că TVA nu va crește: Tot ce pot spune este că plec de la declarațiile din campanie. ...
Președintele Nicușor Dan a susținut o amplă conferință de presă în care a anunțat că în zilele următoare va fi ...
Rușii se apropie periculos de mult de orașul ucrainian Sumî
Rușii se apropie periculos de mult de orașul ucrainian Sumî
Forțele ruse au lărgit linia frontului în regiunea Sumî din nordul Ucrainei, au declarat oficiali și analiști, iar ...
Regatul Unit va trimite 100.000 de drone Ucrainei până în aprilie 2026
Regatul Unit va trimite 100.000 de drone Ucrainei până în aprilie 2026
Regatul Unit s-a angajat miercuri să furnizeze 100.000 de drone Ucrainei până la sfârșitul anului financiar curent, ...