Ponta, despre întâlnirea cu Băsescu: A fost în ideea de a evita o nouă criză politică
Copreşedintele USL Crin Antonescu a afirmat că a avut, împreună cu premierul, o întâlnire informală cu preşedintele, la care s-a discutat despre desemnarea viitorului şef al Guvernului.
„Dincolo de ce v-a relatat Antonescu, eu nu povestesc din întâlniri informale şi din discuţii informale. Vreau să reiterez că ceea ce am făcut împreună (cu Crin Antonescu – n.r.), am făcut în ideea pe care ne-o asumăm că România nu avea nevoie de luni de un nou război, de o nouă criză politică, de o nouă instabilitate, ci dimpotrivă, avea nevoie de luni de o situaţie foarte clară şi stabilă şi asta înseamnă un nou Guvern până la Crăciun”, a spus Ponta, la Antena 3.
Întrebat dacă întâlnirea a avut loc la invitaţia preşedintelui Traian Băsescu sau la cererea fostului ambasador american Mark Gitenstein, Ponta a afirmat că „nu are nicio legătură”.
La întrebarea dacă în urma întrevederii avute la Cotroceni se subînţelege că este deja „premier desemnat” şi că a primit „teme”, Ponta a arătat că şeful Executivului va fi desemnat luni, după consultarea preşedintelui cu partidele politice. „Nu vă pot confirma aşa ceva din simplu motiv că luni dimineaţa au loc consultările constituţionale la Palatul Cotroceni, după aceea preşedintele va face un anunţ privind desemnarea candidatului la funcţia de prim-ministru”, a adăugat Ponta.
De asemenea, el a refuzat să răspundă dacă „a semnat ceva” cu Traian Băsescu, iar la întrebarea dacă documentul pe care şeful statului i l-a înmânat la Bruxelles preşedintelui Parlamentului European, Martin Schulz, are vreo legătură cu discuţia de la Cotroceni, Ponta a spus că „nu are de unde să ştie aşa ceva”.
El a promis însă că îl va întreba pe Schulz despre conţinutul documentului primit. „Singurul lucru important pentru cei 20 de milioane de români faţă de care am responsabilitatea până luni şi probabil şi de luni încolo este să spun că am făcut după votul lor, am făcut tot ce am considerat că este normal alături de domnul Antonescu şi de ceilalţi lideri USL pentru ca România să aibă Guvern până la Crăciun, să avem buget în luna ianuarie, să putem să funcţionăm ca o ţară normală, să avem un leu care s-a întărit faţă de euro, să deblocăm programele europene şi vreau să anunţ că astăzi (sâmbătă – n.r.) au plecat facturi de 140 de milioane de euro pentru POSDRU la Comisia Europeană”, a anunţat Victor Ponta.