Ponta despre mecanismul de supraveghere bancară: România nu trebuie să rămână în afara evoluţiilor

Economica.net
23 10. 2012
victor_ponta_65591100

„De principiu, eu cred că decizia bună este ca România să participe la noile construcţii europene şi să militeze la modul serios pentru a fi tratată egal cu celelalte state membre. Diviziunea sau împărţirea între cei care sunt în zona euro şi cei care nu sunt în zona euro nu este agreată şi nu ţine de complexe, ci de faptul că nu poţi să participi la ceva la care nu ai niciun cuvânt de spus. Versiunea iniţială era clar dezavantajoasă pentru români”, a afirmat premierul, punctând că îşi exprimă această opinie după ce a discutat subiectul şi cu ministrul Finanţelor.

Şeful guvernului a subliniat că România nu trebuie să rămână în afara evoluţiilor din Uniunea Europeană şi a ţinut să precizeze că, deşi este social-democrat, şi el este pentru „mai multă Europă”, aluzie la reuniunea de la Bucureşti a popularilor europeni, care a avut tema „Mai multă Europă”.
„E clar că România nu trebuie să rămână pe dinafara evoluţiilor şi schimbărilor. Deşi sunt social-democrat, şi eu cred că trebuie mai multă Europă, dar la modul onest, nu la modul ipocrit. Importat este ca noi să fim alături de celelalte ţări europene, dar important este să fim trataţi ca egali, pentru că prima propunere, aceea în care cei din afara zonei euro participam, dar nu aveam niciun drept, nu era o propunere foarte bună şi a fost respinsă de Polonia şi de România. Acum înţeleg că lucrurile se îndreaptă în situaţia bună”, a întărit Ponta.

El a menţionat că va discuta subiectul referitor la mecanismul de supraveghere bancară şi cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, arătând că „dincolo de decizia politică”, aspectele tehnice sunt, de asemenea, importante.

Liderii celor 27 de state membre ale Uniunii Europene au ajuns, săptămâna trecută, la un acord pentru o introducere ‘graduală’ a mecanismului de supraveghere bancară în zona euro în 2013.