Ponta despre sechestru: Am pus la dispoziţie apartamentul pe care îl deţin, e o procedură normală

Economica.net
13 07. 2015
ponta_bloomberg_37954800

‘Procurorul apreciază că toţi cei din dosar, nu doar eu, au produs un prejudiciu de 180.000 de lei. Eu evident că am pus la dispoziţie apartamentul pe care îl deţin. (…) Îl aveam (contractul apartamentului- n.r.) şi l-am dat avocatei, l-a depus imediat. Soţia mea e europarlamentar, nu voiam să îi sechestreze contul sau altceva. Şi asta, până la urmă, e o procedură normală’, a declarat Ponta, la Antena 3.

Prim-ministrul a arătat că a aflat din presă, cu o oră înainte de a se prezenta la DNA, faptul că procurorul va dispune măsura sechestrului în cazul său, Ponta comentând că ‘presa e foarte bine informată’.

De asemenea, el a punctat că expertiza financiar-contabilă dispusă la solicitarea sa şi a avocatei sale va dovedi că nu a produs niciun prejudiciu.

‘A fost o discuţie extrem de scurtă. Procurorul a dispus, aşa cum era normal, o expertiză financiar-contabilă, eu sunt convins că în urma acestei expertize care se finalizează în luna august va rezulta ceea ce ANAF-ul deja a spus şi celelalte instituţii ale statului, şi anume că în urmă cu 8 ani nu am eludat nici măcar un leu, vreo taxă şi nu am produs niciun prejudiciu’, a mai spus Ponta.

Premierul a afirmat că nu va da declaraţii la DNA până nu se va finaliza expertiza, arătând totodată că procurorii sunt cei care trebuie să îi dovedească vinovăţia şi nu invers.

‘Eu cred că toţi oamenii din această ţară, poate cu excepţia mea, că la mine nu se aplică, procurorul trebuie să dovedească că e vinovat, nu eu că sunt nevinovat, că eu pot să vă spun acum că sunt nevinovat. Nu m-aţi văzut cu vreo geantă de bani vânzând România’, a mai afirmat Victor Ponta.

Referitor la o posibilă demisie din funcţia de premier, Ponta a declarat că acest lucru ar fi o trădare pentru cei care l-au votat.

‘La guvern, lucrurile stau în felul următor. Nu că aş fi de neînlocuit, nimeni nu e de neînlocuit, dar sunt nişte proiecte pe care le-am pus în aplicare şi pe care trebuie să le duc la bun sfârşit. În al doilea rând (…), eu am fost votat, împreună cu Crin Antonescu, ca să guvernăm, dar am fost votaţi şi ca să nu mai ajungă ăia pe care i-am dat jos, adică Ungureanu, Predoiu, Boagiu, Ialomiţianu, toată gaşca. Păi eu dacă îmi dau demisia de la guvern înseamnă că dau ţara celor care au distrus-o înainte(…), aia ar fi o trădare, categoric, a celor care m-au votat. (…) Plecarea mea pentru a veni exact cei care au distrus România înainte de USL ar fi o trădare a celor care au crezut în USL’, a declarat Ponta la Antena 3.

El a adăugat că retragerea de la conducerea PSD a fost o alegere mai uşoară, pentru că atribuţiile sale au fost preluate de colegi care sunt capabili să conducă partidul.

Victor Ponta s-a prezentat, luni, la sediul DNA, procurorii anticorupţie anunţând că au pus în mişcare acţiunea penală faţă de premier şi că i-au schimbat calitatea din suspect în inculpat în dosarul ‘Turceni-Rovinari’.

Potrivit unui comunicat de presă al DNA, procurorii au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Victor Ponta, la data faptelor avocat, reprezentant legal al Cabinetului Individual de Avocat ‘Ponta Victor-Viorel’, în prezent prim-ministru, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată (17 infracţiuni), complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, spălarea banilor.

Procurorii DNA au instituit măsura asigurătorie a sechestrului asupra bunurilor mobile şi imobile ce aparţin inculpatului Ponta Victor-Viorel. Inculpatului Ponta Victor-Viorel i s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală’, se arată într-un comunicat al DNA de luni.