Ponta, despre supraacciza la carburanţi: Va fi o sursă permanentă de venit pentru infrastructură
Premierul Victor Ponta a explicat, la România TV, că supra-acciza la carburanţi reprezintă un venit constant la bugetul de stat din care se poate completa alocarea din fondurile europene pentru lucrări de infrastructură, care este, în opinia sa, una mică, relatează RomaniaTV.net.
„Din fonduri structurale avem pentru 7 ani, 2014-2020, 4 milarde de euro. Le-am explicat şi sindicaliştilor de la Dacia că mai mult nu primim. Putem să adăugăm din bugetul public, dar acesta are ca priorităţi pensiile, salariile, veniturile, sănătatea, educaţia. Întotdeauna ce rămâne punem la infrastructură. Şi atunci există această sursă permanentă de venit pentru lucrările de infrastructură. Dacă vrem să avem o reţea de infrastructură, trebuie să adăugăm, la cele 4 miliarde de euro daţi de UE, cel puţin un miliard, poate mai mult, de euro anual din resurse proprii”, a subliniat Victor Ponta.
Primul-ministru a punctat că obiectivul de a avea în 2018 o reţea de drumuri care să facă legătura între oraşele importante ale României este unul foarte important şi a explicat că, acolo unde nu sunt încă fonduri pentru autostrăzi vor fi realizate drumuri expres, care ulterior vor fi îmbunătăţite pentru a ajunge la grad de autostrăzi.
„În masterplanul de transport şi în Programul Operaţional de Transport pe care o să-l aprobăm până în luna decembrie în Guvern se prevede aşa: Piteşti – Sibiu – autostradă. Dar expropriem tot terenul necesar, facem studiu de fezabilitate, ne apucăm din fonduri europene să facem drumul expres, după care, dacă avem fonduri bugetare în plus din supra acciză, din ceea ce încasăm de la buget, îl lărgim. Autostrada Transilvania, la care ne-am apucat din nou de treabă, este finanţată exclusiv din fonduri bugetare pentru că nu intră pe reţelele finanţate din fonduri europene”, a mai spus Victor Ponta.