Ponta despre uniunea bancară: Vom lua o decizie privind aderarea, dar condiţia este să fim la masă

Economica.net
18 09. 2012
ponta_ecomagazin_ro_19332600_39071700_71251500

El a precizat, marţi, că Guvernul, în consultare cu Parlamentul şi cu Banca Naţională a României, va avea o poziţie oficială în perioada următoare pe această temă, pe măsură ce sunt lămurite unele aspecte ridicate de alte ţări, în special de Polonia.

„Guvernul polonez a spus: «cum putem să aderăm la o uniune bancară la care nu avem dreptul să participăm la discuţii şi nu avem drept de vot, pentru că, nefiind în zona euro, noi avem dreptul doar să fim de acord, nu avem dreptul să ne spunem părerea ?» Ori, din acest punct de vedere, cred că România, ca şi Polonia, ca şi alte ţări care şi-au exprimat deja acest punct de vedere, sigur că trebuie să meargă în direcţia unei mai mari integrări la nivel european, dar cu condiţia să fii la masă. Nu poţi să fii în afara camerei şi să fii de acord. Ăsta e un gen de reprezentare a României care ne-a afectat în ultimii ani. Noi totdeauna eram de acord cu ceva ce nu ne băga nimeni în seamă”, a spus Ponta.

Potrivit acestuia, uniunea bancară este o idee bună, dar România, ca să fie parte la ceva, trebuie să fie şi „primită la masă”, iar în propunerea actuală, nefiind membră a zonei euro, România nu poate nici să participe, nici să îşi spună părerea în cadrul uniunii bancare.

„Nu poţi să te duci să discuţi jumătate de oră şi să dai verdicte. Eu nu am spus nici că sunt în favoarea, nici că sunt împotrivă, am spus că doar trebuie să analizăm ce înseamnă (uniunea bancară – n.r.). România trebuie să acţioneze mult mai serios când e vorba de temele europene. Noi, de obicei, eram primii care săream în sus de bucurie şi după aceea vedeam ce înseamnă pentru România. Domnul Băsescu are o părere, eu sunt mai aşezat, mai înţelept, şi prefer să-i ascult pe cei care se pricep înainte să-mi dau cu părerea doar că să dea bine la cineva”, a mai spus Ponta.

El s-a arătat convins că Ministerul de Finanţe, în consultare cu comisiile de specialitate ale Parlamentului şi BNR, va formula în perioada următoare un punct de vedere „foarte aplicat”.

Proiectul Comisiei Europene, care prevede consolidarea la nivelul Băncii Centrale Europene (BCE) a responsabilităţii de supraveghere pentru circa 6.000 de bănci din zona euro, a provocat discuţii aprinse între miniştrii europeni de Finanţe în Cipru, la sfârşitul săptămânii trecute.

Unul dintre punctele de fricţiune este legătura dintre cele 17 state membre în zona euro şi cele zece din afara uniunii monetare, întrucât cele din urmă ar fi private de dreptul de vot în viitorul consiliu de supraveghere al BCE.

Ministrul polonez de Finanţe Jacek Rostowski, a anunţat că nu este de acord cu proiectul uniunii bancare propus de Comisia Europeană, pentru că Polonia nu are drept de vot în Banca Centrală Europeană.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, la Bruxelles, că i-a asigurat pe preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, şi pe preşedintele Consiliului European, Herman van Rompuy, că opţiunea României este de a fi parte a uniunii bancare, chiar dacă nu face parte din zona euro.