Lucrările de infrastructură rutieră, la mâna lui Ponta. Primul ministru discută cu constructorii

Economica.net
22 10. 2012
guvern_palat_victoria_66658400_29915200_10639800_33035700

La întâlnire participă atât ministrul Transporturilor, cât şi conducerea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR).

Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, că Guvernul a limitat posibilitatea CNADNR de a efectua şi contracta lucrări fără acoperire în buget şi va iniţia discuţii cu principalii constructori de drumuri, pentru a-i asigura că lucrările deja efectuate vor fi plătite, dar şi pentru a cere un raport mai bun calitate-preţ.

„În acest moment, CNADNR are deja lucrări efectuate, dar pentru care nu are bani, de peste 600 milioane lei, aşa încât săptămâna viitoare voi avea eu însumi, împreună cu miniştrii Transporturilor şi Finanţelor, o întâlnire cu principalii constructori – majoritatea companii europene, dar sunt şi companii româneşti – pentru a-i asigura pe toţi că lucrările care s-au efectuat vor fi plătite, însă că în viitor trebuie să găsim un alt sistem prin care preţul şi calitatea lucrărilor de infrastructură să se schimbe în bine, iar atunci se va schimba în bine şi modul în care statul plăteşte”, a spus Ponta.

Una dintre variantele Executivului este ca CNADNR să fie transformată în agenţie, denumită Agenţia Naţională de Infrastructură Rutieră, iar datoriile instituţiei să nu mai fie achitate din veniturile proprii, ci din bugetul de stat.