Ponta: Dispunem de foarte puţini bani europeni în perioada 2014-2020
‘Pentru 2014-2020 avem foarte puţini bani. România şi Bulgaria au cea mai mică alocaţie dintre toate ţările UE, raportată la numărul de locuitori, în jur de 1.000 de euro pentru fiecare locuitor. Toate ţările din jurul nostru, chiar şi Croaţia care este nou membru, Ungaria, Polonia, Cehia, Slovacia, pornesc de la 2.000 de euro, deci dublu faţă de noi. Acum, cum spune Comisia Europeană, să nu plângem după laptele vărsat că oricum nu mai putem salva negocierea aşa cum a fost făcută. Important este ca aceşti bani foarte puţini pe care îi avem la dispoziţie să încercăm să îi folosim cât mai bine’, a declarat prim ministrul la reuniunea Comitetului Interinstituţional pentru Acordul de parteneriat 2014-2020, care are loc la Palatul Victoria.
Victor Ponta a precizat că România are nevoi mult mai mari decât ar putea acoperi fondurile UE.
‘Bani pentru tot ceea ce ne dorim şi ne propunem nu sunt. 20 de miliarde înseamnă vreo 3 miliarde în fiecare an. Gândiţi-vă vă rog de câţi bani e nevoie pentru infrastructură, pentru sănătate, pentru educaţie, pentru dezvoltare regională, pentru IMM-uri turism, mediu. 3 miliarde de euro sunt nimica toată, aproape. (…) Cam 20 de miliarde ne-ar trebui doar pentru mediu’, a apreciat premierul.
Şeful executivului a adăugat că scopul principal al Comitetului Interministerial este o consultare cât mai largă posibil ‘pentru a fi alături de primele ţări care înaintează draftul de acord de parteneriat’.
La rândul său, ministrul pentru Fondurile Europene, Eugen Teodorovici, a anunţat că România va trimite până la sfârşitul acestei luni proiectul acordului de parteneriat Comisiei Europene, iar până la finalul lunii martie vor fi transmise CE şi programele operaţionale ce urmează a fi finanţate.