Ponta e de acord cu reguli mai dure la ajutoare sociale în Marea Britanie: Şi la noi vin cu Mercedes

Premierul Victor Ponta afirmă că este de acord cu declaraţia omologului său britanic, David Cameron, referitoare la înăsprirea, în Marea Britanie, a condiţiilor de acordare a ajutoarelor sociale, el arătând că şi în România sunt beneficiari ai sistemului social care au "Mercedes şi vilă".
Economica.net - vin, 29 nov. 2013, 13:09
Ponta e de acord cu reguli mai dure la ajutoare sociale în Marea Britanie: Şi la noi vin cu Mercedes

Premierul britanic, David Cameron, a anunţat, marţi seara, măsuri dure împotriva aşa-numitului „turism pentru beneficii sociale”, afirmând că imigranţii din cadrul UE nu vor putea să pretindă sprijin din partea contribuabililor pe termen nelimitat.

Întrebat, vineri, de jurnalişti dacă intenţionează să solicite o întrevedere premierului britanic, David Cameron, pentru a discuta despre înăsprirea condiţiilor de circulaţie impuse cetăţenilor români, Ponta a atras atenţia că spusele acestuia trebuie citite cu atenţie.

„Premierul britanic a afirmat în primul rând faptul că Marea Britanie, ca şi toate celelalte ţări europene care mai au incă restricţii pe piaţa muncii, le va ridica de la 1 ianuarie şi ăsta e lucrul cel mai important. În al doilea rând, a anunţat un pricipiu cu care cred că şi noi putem fi de acord, acela că trebuie înăsprite condiţiile prin care să nu se abuzeze de sistemele de protecţie socială. Nici în România nu vreau să se abuzeze de sistemele de protecţie socială.”, a explicat premierul.

El a afirmat că, în ultima perioadă, în România au fost intensificate controalele şi impuse condiţii mai severe în acest domeniu.

„De un an şi ceva, avem o înăsprire a acestor condiţii, a controalelor, în aşa fel încât să nu ne mai trezim cu cei care se duc să-şi ia ajutorul social cu Mercedes-ul şi stau în tot felul de vile. Din acest punct de vedere, şi ceea ce a spus premierul britanic, şi ce au spus şi alţi şefi de guvern, e sprijinit şi de Guvernul României”, a explicat Ponta, el adăugând totodată că „abuzarea” sistemelor de protecţie socială trebuie combătută.

Ponta a mai spus că, de la 1 ianuarie, toate ţările membre vor respecta termenul impus de CE, inclusiv Marea Britanie, iar regulile în ceea ce priveşte libera circulaţie a persoanelor vor fi aplicate nediscriminatoriu pentru toţi cetăţenii.UE.

„Nu există reguli pentru români, sau pentru bulgari, sau pentru austrieci, sau pentru italieni, există reguli pentru toţi cetăţenii UE. Liberatea de mişcare a persoanelor este unul dintre principiile fundamentale ale UE şi nu există principii pe care le respectăm şi altele, nu”, a conchis Ponta.

Comisarul european pentru Justiţie, Viviane Reding, a transmis, miercuri, autorităţilor de la Londra că libera circulaţie a persoanelor nu se negociază, atât timp cât Marea Britanie este membră a UE şi a Pieţei Unice.

Lucrătorii români şi bulgari au fost supuşi unor restricţii pe piaţa muncii din Marea Britanie de la aderarea ţărilor lor la UE în 2007, iar aceste măsuri cu caracter de tranziţie vor expira la sfârşitul anului.

David Cameron a pus sub semnul întrebării şi principiul libertăţii de circulaţie în cadrul UE, precizând că acesta nu poate fi „necondiţionat”. El a declarat, de asemenea, că este momentul să se recunoască faptul că principiul libertăţii de circulaţie, un pilon fundamental al Uniunii Europene, a „devenit un declanşator pentru o mişcare vastă a populaţiei” şi trebuie reechilibrat.

Cameron a sugerat că un viitor Guvern conservator după 2015 ar putea exercita presiuni pentru schimbări majore în vederea limitării numărului de imigranţi din ţările membre sau viitoare membre ale UE.

Te-ar mai putea interesa și
Salariile bugetarilor au crescut cu 6 miliarde de euro în acest an, în România. La ce sumă imensă s-a ajuns, ca să se impună înghețarea pentru tot anul 2025
Salariile bugetarilor au crescut cu 6 miliarde de euro în acest an, în România. La ce sumă imensă s-a ajuns, ca să ...
Cheltuielile de personal ale statului al crescut în anul 2024 cu 32 de miliarde de lei, și au ajuns la 164 de miliarde de lei, adică aproape 33 de miliarde de euro, potrivit notei de fundamentare......
Statele Unite impun sancțiuni împotriva miliardarului Bidzina Ivanişvili, considerat liderul de facto al Georgiei
Statele Unite impun sancțiuni împotriva miliardarului Bidzina Ivanişvili, considerat liderul de facto al Georgiei
Departamentul de Stat american a anunţat vineri sancţiuni împotriva oligarhului Bidzina Ivanişvili, considerat liderul ...
INGHA: Debitul Dunării la intrarea în ţară va fi în creștere în următoarele zile, până la 4.900 mc/s
INGHA: Debitul Dunării la intrarea în ţară va fi în creștere în următoarele zile, până la 4.900 mc/s
Debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în creştere în următoarele zile până la valoarea ...
FIHR avertizează Guvernul că „Ordonanţa trenuleţ” va avea efecte devastatoare asupra turismului, dacă nu va fi însoțită de măsuri compensatorii
FIHR avertizează Guvernul că „Ordonanţa trenuleţ” va avea efecte devastatoare asupra turismului, dacă nu ...
Federaţia Industriei Hoteliere din România (FIHR) lansează un apel urgent către Guvernul României în ceea ce priveşte ...