Ponta: E incorect ca România să fie singura ţară care se opune aderării Serbiei la UE

Economica.net
29 02. 2012

Prima obiecţie a lui Ponta este legată de faptul că nu a fost consultată şi opoziţia într-o problemă atât de delicată. „Eu am şi o relaţie personală cu preşedintele Boris Tadici prin faptul că suntem amândoi membri şi lideri ai socialiştilor europeni”, a declarat, miercuri, Victor Ponta.

Copreşedintele USL consideră ca justificată solicitarea ca minorităţile din Serbia să aibă aceleaşi drepturi ca minorităţile din Uniunea Europeană, însă consideră ca excesivă decizia singulară a autorităţilor române. „Să fie România singura ţară din UE care se opune aderării Serbiei este profund incorect. Ce credem noi despre Olanda care este singura ţară ca ne blochează accesul la spaţiul Schengen?”, a spus liderul PSD.

Acesta a arătat că gestul diplomaţiei româneşti reprezintă o schimbare radicală faţă de politica tradiţională faţă de vecinii de la sud-vest. „Noi suntem singurii care ne opunem aderării unei ţări care, din câte ştiu eu, ne-a fost prietenă, nu ne-a fost duşman. Serbia este un vecin de care avem nevoie”, a conchis Victor Ponta.