Ponta: Evoluţia cursului euro nu a avut legătură cu România. Am mare încredere în guvernatorul BNR

Premierul Victor Ponta a declarat, joi, la Mioveni, referitor la evoluţia cursului de schimb, că aceasta nu a avut legătură cu România şi că încrederea lui în guvernatorul Băncii Naţionale i-a fost confirmată, adăugând că ştia pe ce se bazează.
Economica.net - joi, 17 mai 2012, 19:31
Ponta: Evoluţia cursului euro nu a avut legătură cu România. Am mare încredere în guvernatorul BNR

„V-am spus încă de zilele trecute că am încredere foarte mare în ceea ce am discutat cu guvernatorul Băncii Naţionale şi că această evoluţie a cursului de schimb nu avea legătură cu România, ci avea legătură cu tot ceea ce se întâmplă pe plan european, motiv pentru care şi alte monede, fie că a fost vorba de zlot, de coroană, de forint, au suferit poate chiar mai mult decât leul. Când v-am spus că am încredere în modul de gestionare a acestei situaţii de către Banca Naţională ştiam pe ce mă bazez”, a declarat Victor Ponta.

Acesta a spus că apreciază cea mai mare parte a mass-media care, în opinia sa, s-a comportat responsabil şi serios, dar că a fost „deranjat de o televiziune care dădea cum a pierdut BNR bătălia, cum se prăbuşeşte leul faţă de euro”.

„Mi s-a părut extrem de iresponsabil. Ca să nu fac ca domnul Băsescu şi să precizez de cine e vorba, de televiziunea marelui meu prieten domnul Ghiţă, de RTV. Citeam, veneau în fiecare zi că pică leul. Eu cred că mass-media are o sarcină de a fi responsabilă ca şi noi, oamenii politici, când e vorba de lucruri atât de importante şi când am avut încredere că Banca Naţională şi domnul Isărescu au control asupra situaţiei ştiam pe ce mă bazez”, a spus Ponta.

Cursul de referinţă anunţat de BNR a scăzut joi cu 0,28 bani, la 4,4435 lei/euro, după patru zile consecutive în care rata oficială a depăşit record după record, iar dealerii spun că BNR a continuat să intervină indirect după ce cotaţiile au revenit aproape de 4,4450 lei/euro.

Banca centrală a afişat miercuri cel mai ridicat curs de referinţă leu/euro din istorie, de 4,4463 unităţi.

Cursul leului faţă de euro s-a depreciat de la începutul lunii mai până miercuri cu 1,1%, iniţial din cauza turbulenţelor de pe scena politică locală, la care s-au adăugat ulterior temerile privind soliditatea zonei euro.

În acest an, leul a scăzut cu 2,93% în raport cu euro, de la un curs de 4,3197 lei/euro la finalul lunii decembrie.

Victor Ponta a participat, joi, la Conferinţa Internatională „Nuclear 2012” găzduită de ICN Mioveni, unde a prezentat o lucrare cu tema „Strategia pro­ducerii energiei nucleare, în context naţional şi internaţional.

Ulterior, premierul a ajuns la Uzina Dacia de la Mioveni, unde a vizitat linia de montaj, luând act de problemele şi doleanţele ridicate de directorul general al uzinelor, Jerome Olive.

Te-ar mai putea interesa și
Croatul Luka Modric, căpitanul echipei de fotbal Real madrid, a devenit acționar la o fabrică de bere din țara sa
Croatul Luka Modric, căpitanul echipei de fotbal Real madrid, a devenit acționar la o fabrică de bere din țara sa
Internaţionalul croat şi căpitanul lui Real Madrid, Luka Modric, a cumpărat jumătate din acţiunile fabricii de bere Zeppelin Craft, cunoscută în ţara sa natală pentru produsele artizanale,......
Suedia își va crește cu aproape 28 de miliarde de euro cheltuielile de apărare în următorii zece ani
Suedia își va crește cu aproape 28 de miliarde de euro cheltuielile de apărare în următorii zece ani
Guvernul suedez a anunţat miercuri că îşi va creşte cheltuielile pentru apărare cu 300 de miliarde de coroane (circa ...
România e la masa deciziilor pentru reconstrucţia Ucrainei – Bogdan Ivan
România e la masa deciziilor pentru reconstrucţia Ucrainei – Bogdan Ivan
România e la masa deciziilor, din punct de vedere al reconstrucţiei Ucrainei, şi îşi pregăteşte agenda foarte clar ...
Centrul Agro Transilvania a început construirea unei stații fotovoltaice ce va produce anual 613.000 kWh
Centrul Agro Transilvania a început construirea unei stații fotovoltaice ce va produce anual 613.000 kWh
Centrul Agro Transilvania, situat în localitatea Dezmir din județul Cluj, a început construirea, în incinta sa, a unui ...