Ponta face sesizare la Comisia de integritate în cazul Geoană

Preşedintele PSD, Victor Ponta, va depune o sesizare la Comisia de Integritate Morală şi Arbitraj a partidului în cazul Mircea Geoană, acuzat că nu a a fost de acord cu decizia BPN de înlocuire a sa de la preşedinţia Senatului.
Economica.net - lun, 07 nov. 2011, 17:09

Social-democraţii spus că prin decizia de a nu accepta înlocuirea sa din funcţia de preşedinte al Senatului, Geoană nu a respectat o hotărâre a Biroului Permanent al PSD şi riscă, potrivit Statutului, excluderea din partid.

Potrivit unor surselor citate de MEDIAFAX, preşedintele Victor Ponta va face, marţi, o sesizare oficială către Comisia de Integritate Morală a PSD, pentru ca aceasta să analizeze conduita lui Geoană. Aceleaşi surse au arătat că este posibil ca raportul comisiei, condusă de Dan Şova, să fie discutat în Biroul Permanent de săptămâna viitoare.

PSD a solicitat oficial, luni, în plenul Senatului, condus de Mircea Geoană, înlocuirea acestuia din funcţie cu senatorul PSD Titus Corlăţean.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
ANM: Temperaturile vor fi oscilante în majoritatea regiunilor până la sfârșitul anului. Precipitații în aproape toată țara până pe 27 decembrie
ANM: Temperaturile vor fi oscilante în majoritatea regiunilor până la sfârșitul anului. Precipitații în aproape toată ...
Regimul termic diurn va avea oscilaţii de la o zi la alta în majoritatea regiunilor, până spre sfârşitul acestui an, iar până pe 27 decembrie se vor înregistra precipitaţii în aproape......
Guvernul de la Atena se așteaptă ca turismul să aducă anul viitor Greciei venituri de peste 20 de miliarde de euro
Guvernul de la Atena se așteaptă ca turismul să aducă anul viitor Greciei venituri de peste 20 de miliarde de euro
Veniturile Greciei din turism ar urma să depăşească 20 miliarde de euro anul acesta, iar primele semne pentru anul viitor ...
Turcia dorește să încheie un acord de demarcație maritimă cu noile autorități din Siria
Turcia dorește să încheie un acord de demarcație maritimă cu noile autorități din Siria
Turcia îşi propune să încheie un acord de demarcaţie maritimă cu Siria după ce un guvern permanent va fi format la ...
Ministrul bulgar al Turismului, Evtim Miloshev: Deficitul de angajați din stațiunile de iarnă nu poate fi acoperit decât cu personal străin
Ministrul bulgar al Turismului, Evtim Miloshev: Deficitul de angajați din stațiunile de iarnă nu poate fi acoperit decât ...
Rezolvarea deficitului de angajaţi în staţiunile de iarnă din Bulgaria nu va fi posibilă fără a face angajări din ...