Ponta face sesizare la Comisia de integritate în cazul Geoană

Economica.net
07 11. 2011

Social-democraţii spus că prin decizia de a nu accepta înlocuirea sa din funcţia de preşedinte al Senatului, Geoană nu a respectat o hotărâre a Biroului Permanent al PSD şi riscă, potrivit Statutului, excluderea din partid.

Potrivit unor surselor citate de MEDIAFAX, preşedintele Victor Ponta va face, marţi, o sesizare oficială către Comisia de Integritate Morală a PSD, pentru ca aceasta să analizeze conduita lui Geoană. Aceleaşi surse au arătat că este posibil ca raportul comisiei, condusă de Dan Şova, să fie discutat în Biroul Permanent de săptămâna viitoare.

PSD a solicitat oficial, luni, în plenul Senatului, condus de Mircea Geoană, înlocuirea acestuia din funcţie cu senatorul PSD Titus Corlăţean.