Ponta: Guvernul a dat deja DNA documentele legate de ASF, după ce o săptămână s-a rugat să dea actele

Guvernul a transmis deja Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) documentele legate de ordonanţa de urgenţă privind Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), după ce o săptămână s-a tot rugat de reprezentanţii DNA să le dea aceste acte, a afirmat premierul Victor Ponta.
Economica.net - mar, 11 feb. 2014, 09:59
Ponta: Guvernul a dat deja DNA documentele legate de ASF, după ce o săptămână s-a rugat să dea actele

„Noi le-am dat deja de la Guvern. Guvernul a pus la dispoziţie, noi, de fapt, de o săptămână ne-am tot rugat de cei de la DNA să le dăm documentele, ca să vadă şi dânşii despre ce e vorba”, a spus Ponta.

Procurorii DNA au cerut Parlamentului şi Guvernului să le pună la dispoziţie, până marţi, în dosarul Carpatica, mai multe documente legate de OUG despre care există suspiciunea că ar fi fost emisă pentru a proteja interesele firmei de asigurări Carpatica, potrivit unor surse judiciare.

Sursele citate au declarat pentru MEDIAFAX că procurorii DNA au transmis adrese Parlamentului şi Guvernului la sfârşitul săptămânii trecute, iar „termenul limită” de predare este marţi, solicitările fiind făcute în acord cu prevederile noilor coduri penal şi de procedură penală.

Documentele solicitate vizează Ordonanţa de urgenţă prin care Guvernul a redus numărul membrilor board-ului Autorităţii de Supraveghere Financiară şi a impus o serie de criterii profesionale, prin care s-ar fi urmărit protejarea intereselor firmei de asigurări Carpatica.

Te-ar mai putea interesa și
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea transporturilor maritime internaţionale şi a ordinii internaţionale, a......
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Pentru că urmează o perioadă cu multe zile libere, unele în care ne vom putea permite luxul de a ne relaxa, de a petrece ...
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Amenzile acordate de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei se vor plăti chiar dacă se vor ataca ulterior, iar ...
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Retailerul alimentar Mega Image, parte a grupului olandezo-belgian Ahold Delhaize, a continuat anul trecut investițiile ...