Ponta: Guvernul este pregătit pentru vizita FMI
„Suntem foarte pregătiţi pentru vizita FMI. După cum ştiţi, dincolo de votul unanim din board-ul FMI (privind aprobarea celei de-a şasea evaluări a acordului preventiv, n.r.), practic săptămâna trecută mesajul dat de cei care n-au influenţe politice, şi anume de pieţele financiare, pentru România a fost un mesaj extraordinar de puternic în această perioadă şi favorabil”, a spus Ponta.
El a menţionat că subscrierile au totalizat 4,5 miliarde euro.
„Ministerul Finanţelor a scos titluri de 1,5 miliarde. Acestea s-au subscris 4,5 miliarde, deci erau de trei ori mai mulţi bani decât am vrut noi să împrumutăm, şi cu 5%, ceea ce România nu s-a împrumutat niciodată. Sper ca în acest an să scădem chiar sub 5%, ceea ce ar fi o scădere realemente istorică pentru noi”, a spus Ponta.
Ministerul Finanţelor a atras 1,5 miliarde de euro de pe pieţele externe prin lansarea unei emisiunii de obligaţiuni denominate în euro cu scadenţa la şapte ani, la u randament de puţin peste 5% pe an. Investitori din Marea Britanie, Austria şi Germania au cumpărat jumătate din obligaţiuni, iar aproape 50% din titluri au fost preluate de managerii de fonduri.
Ponta a reluat ideea că România trebuie să aibă şi anul viitor un acord cu FMI şi CE.
„Tot ceea ce am discutat cu FMI rămâne valabil, iar opinia mea este ca anul viitor, după ce expiră actualul acord de tip preventiv, să avem în continuare un acord cu FMI, CE, pentru că este până la urmă în interesul nostru”, a spus Ponta.
O echipă de experţi ai FMI, condusă de şeful misiunii Fondului în România, Erik de Vrijer, se va afla la Bucureşti în perioada 6-14 noiembrie pentru discuţii cu autorităţile române despre evoluţiile economice recente, perspectivele economice, politica fiscală şi monetară şi reformele structurale.
Echipa FMI va fi însoţită de experţi de la Comisia Europeană şi Banca Mondială.
Board-ul FMI a aprobat la finele lunii septembrie cea de-a şasea evaluare a acordului preventiv cu România, disponibilizând cea de-a şaptea tranşă, în valoare de 430 milioane DST – drepturi speciale de tragere (513 milioane euro), din programul de finanţare de 3,5 miliarde euro. Astfel, suma totală pusă la dispoziţia României până în prezent de la începutul acordului cu FMI, din martie 2011, este de 3,2 miliarde euro.
Acordul aflat în derulare este unul preventiv, iar autorităţile române nu au accesat finanţarea până în prezent.
Acordul cu FMI este completat de o înţelegere similară cu Comisia Europeană pentru foduri disponibile de 1,4 miliarde euro, tranşele putând fi trase de autorităţile române doar dacă este necesar.