Ponta: Guvernul nu poate anula Ordonanţa referendumului

Economica.net
11 07. 2012
ponta_ecomagazin_ro_19332600_39071700_71251500

„Nu pot anula ordonanţa, pentru că în vacanţa parlamentară nu am voie să dau ordonanţe de urgenţă. Sper însă ca, poate chiar luni, Parlamentul să se reunească şi să pună legislaţia în acord cu decizia Curţii Constituţionale”, a spus Ponta.

Conform procedurii, o ordonanţă de urgenţă poate fi anulată cu un act normativ de putere juridică cel puţin egală.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că face un apel la Guvern „să fie cinstit”, menţionând totodată că a văzut cum premierul Victor Ponta „a mutat necinstea până la Bruxelles” şi explica faptul că „trebuie să cheme Parlamentul ca să pună în claritate condiţiile impuse de CC”.

„Fac apel la Guvern să fie cinstit pentru că românii nu-i vor accepta pe cei necinstiţi”, a spus Băsescu.

„Am văzut azi cum domnul Ponta a mutat necinstea până la Bruxelles. El crede că acolo sunt oameni cu care discuţi cum discută el în PSD, necinstit adică, le explica că trebuie să cheme Parlamentul ca să pună în claritate condiţiile impuse de CC”, a mai spus el.