Ponta: Guvernul poate emite OU pentru modificări la Codul Penal doar dacă toţi din domeniu sunt de acord

Guvernul poate emite o ordonanţă de urgenţă care să modifice Codul Penal, aşa cum solicită DNA, numai după ce ministrul Justiţiei va discuta cu oficialii Consiliului Superior al Magistraturii, Înaltei Curţi, Parchetului şi Comisiei Europene şi toată lumea este de acord, a declarat premierul Ponta.
Economica.net - vin, 27 dec. 2013, 13:24
Ponta: Guvernul poate emite OU pentru modificări la Codul Penal doar dacă toţi din domeniu sunt de acord

„În primul rând, în vacanţa Parlamentului nu se pot emite ordonanţe de urgenţă. Doi: în măsura în care sunt necesare modificări la Codul Penal, care va intra în vigoare la 1 februarie, poate fi adoptată o ordonanţă de urgenţă numai în ultima săptămână din ianuarie, cu cinci zile înainte de 1 februarie. Ministrului Justiţiei i-am cerut ca, dacă are vreo modificare, să meargă şi să aibă discuţii foarte clare cu CSM, cu ÎCCJ, cu Parchetul General, să traducă modificările şi să le trimită la Comisie, ca să nu mai apară discuţii şi interpretări. În măsura în care toată lumea este de acord, evident că vom adopta; dacă nu este toată lumea de acord, nu adoptăm nimic prin ordonanţă de urgenţă”, a explicat Ponta.

În urmă cu două săptămâni, şefa Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Codruţa Kovesi, a declarat, la Gândul Live, că o prevedere din noul Cod de procedură penală va face „inutile” interceptările, în condiţiile în care, înainte de a se obţine autorizaţie pentru acestea, persoana vizată în anchetă va trebui înştiinţată că este urmărită penal.

Kovesi a mai spus că a solicitat ministrului Justiţiei modificarea acestui act normativ, menţionând că, deocamdată, nu a primit un răspuns în acest sens.

Tot în urmă cu două săptămâni, după ce Camera Deputaţilor a adoptat un proiect de lege prin care preşedintele şi parlamentarii sunt scoşi din categoria funcţionarilor publici prevăzută în Codul Penal, care a generat reacţii negative inclusiv din partea unor ambasade, premierul Victor Ponta a arătat că, în cazul acestei modificări aduse de parlamentari Codului Penal, a fost o lipsă de consultare cu membrii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) şi Comisia Europeană, dar s-a arătat convins că, în urma acestor consultări, forma finală a legii va fi acceptată la Bruxelles.

El a precizat că proiectul de modificare a Codului Penal şi cel privind amnistia trebuie rediscutate şi aprobate de Parlament după ce vor fi analizate şi cu Ministerul Justiţiei, CSM şi Parchet, dar şi cu Comisia Europeană, pentru a se stabili dacă este încălcată vreo obligaţie internaţională a României.

Te-ar mai putea interesa și
Federaţia Germană de Fotbal a avut un profit de 30 de milioane de euro în 2024
Federaţia Germană de Fotbal a avut un profit de 30 de milioane de euro în 2024
Federaţia Germană de Fotbal (DFB) a înregistrat un profit de 30 de milioane de euro în anul financiar 2024, a anunţat forul în raportul financiar publicat vineri, relatează DPA, transmite......
Trump nu mai dorește relaxarea sancțiunilor impuse Iranului și amenință cu noi bombardamente, după ce ayatollahul Ali Khamenei a clamat victoria în fața SUA
Trump nu mai dorește relaxarea sancțiunilor impuse Iranului și amenință cu noi bombardamente, după ce ayatollahul Ali ...
Preşedintele american Donald Trump a afirmat vineri că a încetat orice efort de relaxare a sancţiunilor împotriva Iranului ...
Peste 12,8 milioane de litri de apă au fost distribuiți în două săptămâni în județul Mureș ca urmare a poluării cu sare a râului Târnava Mică
Peste 12,8 milioane de litri de apă au fost distribuiți în două săptămâni în județul Mureș ca urmare a poluării ...
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Horea" al judeţului Mureş, cu sprijinul logistic al inspectoratelor din Timiş, ...
Impozitul pe apartament, casă și teren va fi crescut la anul. Anunț de la Bolojan
Impozitul pe apartament, casă și teren va fi crescut la anul. Anunț de la Bolojan
Premierul Ilie Bolojan a declarat, vineri, că impozitele pe proprietate şi pe capital vor fi mărite, foarte probabil, ...