Ponta: Guvernul va solicita acordul CE pentru transformarea datoriilor Poştei în acţiuni
„Trebuie să respectăm regulile europene pentru că altfel este ajutor de stat. Conform regulilor europene, la privatizare se pot converti datoriile către buget în acţiuni, repet, pentru privatizare”, a spus Ponta.
Guvernul va solicita Comisiei Europene (CE) acordul pentru transformarea în acţiuni a datoriilor istorice ale Poştei Române, iar datoria către ANAF, de 107 milioane lei, va fi eşalonată, în baza unei ordonanţe de urgenţă avizată deja de către Executiv.
Un document discutat în şedinţa de miercuri a Guvernului şi obţinut de MEDIAFAX arată că transformarea în acţiuni a datoriilor istorice la bugetul de stat ale Potei va fi derulată ca parte a procesului de privatizare, astfel încât această măsură să nu fie interpretată ca ajutor de stat.
Opinia Guvernului este că, prin această operaţiune, va creşte gradul de atractivitate a companiei „prin claritatea ce se oferă asupra riscului datoriilor istorice”, aceasta nelăsând loc pentru ajustări ulterioare ale preţului.
În acest sens va fi promovată o hotărâre de guvern, după obţinerea acordului Comisiei Europene.
„Conversia datoriilor în acţiuni nu va afecta actuala structură a acţionariatului companiei”, se arată în document, cu explicaţia că majorarea capitalului social prin conversia creanţelor în acţiuni obligă statul, în baza Legii 247/2005, să menţină cota de participare a Fondului Proprietatea.
Odată cu conversia datoriilor în acţiuni va fi operată şi eşalonarea datoriei adiţionale, de 107 milioane lei, către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF).
La 16 mai, ANAF a emis un certificat de obligaţii bugetare care impune Poştei Române o datorie de 107 milioane lei, cumulând astfel un total al datoriilor la bugetul de stat de 242,5 milioane lei. Noua datorie devine exigibilă la 6 iunie 2013.
Datoria totală a companiei este de 650 milioane lei, la 28 mai 2013.
Ministrul pentru Societatea Informaţională, Dan Nica, a declarat, miercuri, agenţiei MEDIAFAX că Guvernul a aprobat o ordonanţă de urgenţă de urgenţă care stabileşte că toate companiile care au datorii fiscale pentru care au obţinut deja o decizie de eşalonare, dar în cazul cărora sunt identificate ulterior şi alte datorii, în urma unui nou control al ANAF, vor putea solicita şi eşalonarea a acestor noi datorii.
Ministrul a explicat că principalul beneficiar al ordonanţei este Poşta Română, companie care, în lipsa acestei măsuri, ar fi intrat în faliment din 6 iunie, când datoria devenea exigibilă.
În 2012, Poşta Română a înregistrat pierderi financiare de 52 milioane lei, din care 38 milioane lei provizioane constituite.
În perioada mai 2011-mai 2012, pierderile companiei au atins 156 milioane lei, iar în intervalul mai 2012-mai 2013 pierderea a fost de 66,8 milioane lei.
Ponta: Investitorii nu vin la Poştă dacă văd multe mişcări sociale şi sunt luaţi cu bâtele ca în ’90
Posibilii investitori interesaţi de cumpărarea Poştei Române vor fi goniţi dacă vor mai observa multe mişcări sociale ale angajaţilor, deoarece nu pot veni să investească sute de milioane de euro şi să fie luaţi „cu bâtele” de către angajaţi, a declarat, joi, premierul Victor Ponta.
„Cu cât mai multe mişcări sociale în cadrul Poştei, cu atât mai mult o să-i gonească pe posibilii investitori. Eu am spus că-i înţeleg pe oameni, şi pe cei de la Poşta Română, şi pe cei de la Oltchim, dar şi ei trebuie să înţeleagă că, când cineva vine să investească câteva sute de milioane de euro şi vede nişte sute sau mii de oameni care îi iau cu bâtele, în niciun caz nu o să mai vină. Suntem ca în anii ’90, ori oamenii trebuie să înţeleagă că facem tot posibilul să păstrăm locurile de muncă. Cu cât arătăm că e mai instabilă Poşta, cu atât o să vină mai puţini”, a spus Ponta.
El a arătat că niciun investitor nu a cumpărat caietul de sarcini deoarece la nivel european este o situaţie „extrem de complicată”, iar companiile care puteau investi au la rândul lor probleme financiare, adăugând însă că este nevoie şi de restructurarea Poştei în condiţiile în care, în ultimii ani, au fost angajate 6.000-7.000 de persoane deşi activitatea societăţii se diminua.
Poşta Română va disponibiliza, începând cu luna iulie, un număr total de 4.458 salariaţi, reprezentând 14% din numărul actual al angajaţilor companiei, conform unui document discutat în şedinţa de miercuri a Guvernului şi obţinut de MEDIAFAX.
Ca parte a procesului de restructurare a Poştei Române, documentul prevede concedierea colectivă, în acord cu sindicatele, a unui număr de 4.458 angajaţi.
Bugetul necesar pentru plata venitului de completare este calculat la aproximativ 19 milioane lei pentru acest an, „cu disponibilizare colectivă începând cu 1 iulie 2013”.
În prezent, Poşta are 32.000 de salariaţi care îşi desfăşoară activitatea în aproximativ 5.600 de unităţi poştale.
Niciun potenţial investitor nu a cumpărat caietul de sarcini pentru privatizarea Companiei Naţionale Poşta Română, până marţi, la expirarea termenului, un motiv fiind situaţia financiară a companiei, iar altul noua datorie stabilită de ANAF.
Guvernul a decis, miercuri, ca Poşta Română să fie restructurată într-o perioadă de 180 zile, iar ofertele ferme şi angajante pentru privatizarea companiei vor putea fi depuse până la 30 iunie 2014, acest ultim termen putând fi însă devansat dacă se constată că operatorul poştal a devenit atractiv în urma reorganizării, a declarat agenţiei MEDIAFAX ministrul pentru Societatea Informaţională, Dan Nica.