Ponta, huiduit de un participant la o conferinţă aniversară a Camerei de comerţ româno-germană

Economica.net
05 09. 2012
ponta_93772100

În momentul în care organizatorii l-au invitat pe premier să ia cuvântul, folosind apelativul de „doctor Victor Viorel Ponta”, un bărbat aflat în asistenţă şi-a făcut mâinile pâlnie la gură şi a huduit.

„Huooo!”, a strigat acesta câteva secunde, timp în care persoanele aflate în apropierea sa zâmbeau.

Pe durata discursului primului-ministru au mai fost momente de rumoare şi şuşoteli uşoare, mai ales în momentele în care acesta făcea referiri la situaţia politică generată de suspendarea preşedintelui sau când îşi exprima regretul pentru declaraţiile sale anterioare la adresa Germaniei şi a cancelarului Angela Merkel.