Ponta: Ideea militarilor la Finanţe nu a fost a lui Voiculescu, dar dacă a promovat-o, „şi-a luat-o”
„Nu a fost ideea lui, dar dacă a promovat-o, şi-a luat-o, ca să zic aşa. Ideea a fost că dacă facem reorganizarea Gărzii Financiare şi a controlului vamal le desfiinţăm, le unim, facem doar Direcţia Anti-Fraudă, ceea ce înseamnă că nu se mai duce Garda Financiară la fiecare buticar, ci te duci numai acolo unde ai semnale, la accize, benzină, flori şi fructe. Ideea era dacă putem detaşa din alte ministere oameni care să nu fie din lumea asta”, a spus Ponta la Realitatea TV.
Preşedintele fondator al PC, Dan Voiculescu, declara, luni, că în şedinţa USL la care a participat s-a discutat ideea detaşării de personal militar la Ministerul de Finanţe pentru implicarea în combaterea evaziunii fiscale, el invocând numărul insuficient de oameni care să controleze evazioniştii.
„Am vorbit despre o măsură cred eu foarte bună, la ora actuală la Ministerul Apărării există personal disponibil care poate fi detaşat în interesul serviciului la Ministerul de Finanţe, pentru a putea să punem cât decât stavilă evaziunii fiscale, pentru că marea problemă e controlul. Nu avem suficienţi oameni care să controleze evazioniştii”, susţinea Voiculescu.
„Oamenii din Armată au o statură, au o moralitate, o disciplină a muncii care îi recomandă pentru a fi controlori şi vânători de evazionişti”, spunea Voiculescu.