Ponta îi cere lui Fenechiu să se asigure că la CFR Marfă nu va exista „circul” de la Oltchim

Premierul Victor Ponta i-a spus ministrului Relu Fenechiu că este "într-o perioadă cu probleme" şi i-a cerut să aibă grijă în mod direct ca privatizarea CFR Marfă să fie derulată în interesul statului,apreciind că procedurile stabilite scutesc de "circul" înregistrat anul trecut la licitaţia Oltchim
Economica.net - mie, 06 feb. 2013, 12:20
Ponta îi cere lui Fenechiu să se asigure că la CFR Marfă nu va exista

„Dincolo de discuţiile pe buget, domnul ministru Fenechiu, sunteţi într-o perioadă cu multe probleme. Am aprobat, ieri (marţi-n.r.), în CSAT, astăzi aprobăm în şedinţa de Guvern strategia de privatizare la CFR Marfă şi o să vă rog să aveţi grijă în mod direct ca procedurile să se desfăşoare bine, să fie în interesul statului român, al celor care lucrează acolo. Condiţiile pe care le-aţi pus şi pe care le-am anunţat şi public – licitaţie cu investitor strategic, zece milioane de euro garanţia – ne scutesc de circ şi de alte evenimente ca cele de anul trecut de la Oltchim, dar asta nu înseamnă că avem garantat succesul”, a spus Ponta ministrului, în şedinţa de guvern.

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) a avizat, marţi, proiectul hotărârii de guvern pentru aprobarea strategiei de privatizare a CFR Marfă, solicitând privatizarea cu un investitor strategic şi respectarea obligaţiilor pe care societatea le are faţă de MApN, NATO şi alte structuri de securitate.

Ministrul Finanţelor publice, Daniel Chiţoiu, a declarat, marţi, că în cadrul CSAT a fost aprobată privatizarea CFR Marfă, iar miercuri în Guvern va fi adoptată strategia de privatizare a companiei.

Conform strategiei, statul va ceda pachetul majoritar al CFR Marfă prin negociere pe bază de oferte preliminare şi neangajante, etapă urmată de licitaţie cu ofertă în plic, unde garanţia de participare va fi echivalentul în lei a 10 milioane euro, reprezentând 17% din valoarea nominală a acţiunilor deţinute de stat.

Pe de altă parte, taxa pentru fiecare investitor sau grup de investitori care depune documente de participare este echivalentul în lei a sumei de 20.000 euro.

Singurul criteriu de adjudecare a licitaţiei va fi preţul oferit.

În cazul în care Ministerul Transporturilor nu va putea încheia contractul de privatizare cu investitorul adjudecatar al procedurii de licitaţie, instituţia va putea decide reluarea procesului de privatizare prin aplicarea oricărei metode de transfer a dreptului de proprietate asupra acţiunilor, cu adaptarea corespunzătoare a strategiei, sau prin invitarea la negocieri în ordinea clasamentului de la licitaţie a următorilor investitori calificaţi.

Guvernul s-a angajat în ultimele negocieri cu FMI să publice anunţul de privatizare a CFR Marfă în luna martie a acestui an şi să semneze contractul de vânzare a unui pachet majoritar de acţiuni până la jumătatea lui mai, tranzacţia urmând să fie încheiată atunci când „toate condiţiile vor fi îndeplinite.

„Pentru CFR Marfă, pregătirile sunt avansate în vederea vânzării unui pachet majoritar de acţiuni către un investitor strategic. Vom organiza o licitaţie publică pentru selectarea căştigătorului şi intenţionăm să încheiem tranzacţia cât mai curând posibil, imediat ce toate condiţionalităţile din acordul de vânzare-cumpărare vor fi îndeplinite”, în scrisoarea de intenţie convenită de Guvern cu FMI obţinută de MEDIAFAX.

Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a declarat însă că ar fi cel mai fericit dacă până în 20 iunie s-ar putea privatiza CFR Marfă, precizând că până la jumătatea lunii mai va avea lista cu cei care şi-au exprimat intenţia de a participa la privatizare, iar în iunie rămâne desemnarea câştigătorului.

Te-ar mai putea interesa și
Vine FMI? Economia României crește și în 2025, dar mult sub potențial, cred analiștii ING . „Pâinea și cuțitul” rămân la BNR
Vine FMI? Economia României crește și în 2025, dar mult sub potențial, cred analiștii ING . „Pâinea și cuțitul” ...
Politica monetară și țintirea inflației, ambele atribute ale Băncii Naționale a României (BNR), vor rămâne și în 2025 în centrul atenției, consideră analiștii ING Bank, potrivit......
Guvernul american s-ar putea închide din nou. Prima dată s-a întâmplat tot în perioada Trump, între decembrie 2018 și ianuarie 2019
Guvernul american s-ar putea închide din nou. Prima dată s-a întâmplat tot în perioada Trump, între decembrie 2018 ...
Parlamentarii americani au avut la dispoziție mai puțin de două zile joi pentru a evita închiderea parțială a guvernului, ...
Zelenski condiționează transportul gazelor rusești prin Ucraina. Acesta cere ca Rusia să fie plătită după război
Zelenski condiționează transportul gazelor rusești prin Ucraina. Acesta cere ca Rusia să fie plătită după război
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a confirmat joi la Bruxelles că acordul privind tranzitul gazului rusesc prin ...
Ucraina a lovit o fabrică de produse chimice din Zona Rostov cu rachete ATACMS și Storm Shadow
Ucraina a lovit o fabrică de produse chimice din Zona Rostov cu rachete ATACMS și Storm Shadow
Un uzină de produse chimice din regiunea rusă Rostov a fost avariată joi, în urma unui nou atac ucrainean cu rachete ...