Ponta îi răspunde lui Vosganian pe tema salariilor: Dacă nu e la şedinţe, nu ştie lucrurile astea!
Solicitat de jurnalişti să comenteze declaraţia ministrului Economiei, Varujan Vosganian, conform căruia lista prezentată, miercuri seara, de Guvern privind indemnizaţiile directorilor din companiile de stat nu este conformă cu realitatea, deoarece, de exemplu, şeful Cuprumin are de fapt un salariu de zece ori mai mic decât cel indicat în lista transmisă de Executiv, premierul a răspuns: „De zece ori mai mic ? Nu ar putea să aibă de zece ori mai bună activitate ? Că…Varujan, dacă nu e la şedinţe, nu ştie lucrurile astea !”.
Ponta a adăugat că lista respectivă a fost redactată de către Ministerul Finanţelor şi includeau propuneri de indemnizaţii.
„Dacă sunt salarii mai mici, e foarte bine, ideea este să avem o regulă valabilă pentru toţi”, a spus premierul.
În cazul contractelor deja încheiate, premierul a arătat că indemnizaţiile pot fi modificate doar prin impozitare, care reprezintă însă „o discuţie mai lungă”.
Introducerea unei taxe de solidaritate aplicată bugetarilor cu venituri de peste 4.000 lei a reprezentat un subioect de discuţie între PSD şi PNL, liberalii refuzând însă taxa.
Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, nu a participat la şedinţa de miercuri a Guvernului, la finalul căreia a fost transmisă lista indemnizaţiilor pentru directorii companiilor de stat, el aflându-se la Bruxelles pentru discuţii în cadrul Consiliului Competitivitate despre strategia de reindustrializare a Uniunii Europene.
Joi, Vosganian a declarat că directorul general de la Cuprumin a avut în perioada ianuarie-aprilie un câştig mediu brut de 4.700 de lei, iar Consiliul de Administraţia a fost plătit cu 10 euro pe şedinţă, cerând să fie scoase din dezbatere companiile din subordinea sa.
„Directorul general al Cuprumin a avut pe toată perioada ianuarie-aprilie un câştig mediu brut de 4.700 de lei, de zece ori mai puţin decât suma vehiculată, iar Consiliul de Administraţie despre care se spune că încasa 1.000 de euro pe şedinţă, de fapt este plătit cu 10 lei pe şedinţă. Pentru a avea 1.000 de euro consiliul de administraţie ar trebui să se întâlnească de trei ori pe zi şi în zilele nelucratoare. Nu ştiu de unde au apărut aceste sume şi rog ca Ministerul Economiei să fie scos din această discuţie”, a spus Vosganian.
Guvernul a transmis miercuri un tabel în care în dreptul managerilor din companiile de stat sunt prezentate, fără explicaţii suplimentare, ci doar cu precizarea că este lista indemnizaţiilor la care a facut referire premierul Ponta la începutul şedinţei de guvern, indemnizaţii lunare cuprinse între 11.250 lei şi 66.642 lei, iar pentru membrii consiliilor de administraţie sunt indicate indemnizaţii între 132 lei şi 33.000 lei, cu mari alocaţii la Transgaz, Imprimerie, CN Uraniu, CE Oltenia, Electrica, Cuprumin, Romatsa, Tarom, CFR.
Pentru Cuprumin, era indicată o indemnizaţie lunară de 10.000 euro a managerului, de 948 euro a unui membru al Consiliului de Administraţie şi de 2.222 euro pentru un membru de comitete în cadrul Consiliului de Administraţie.
Miercuri seara, premierul Victor Ponta a susţinut că nu ştie „ce a ajuns la presă” referitor la indemnizaţiile directorilor din companii de stat, date transmise chiar de Guvern, şi a afirmat că în şedinţa Cabinetului a fost discutat un tabel care includea de fapt sume propuse pentru bugetul pe acest an în firme de stat.
La începutul şedinţei de guvern de miercuri, în faţa presei, premierul Ponta a afirmat că cei mai „amărâţi” directori din companiile de stat „au” indemnizaţii de 6.000 euro.
„Mai avem astăzi o ordonanţă de urgenţă, nu era pe ordinea de zi, şi o anunţ de faţă cu presa, inspirată din modelul aplicat în Polonia, şi un model agreat, evident, de Comisia Europeană şi de Fondul Mondial Internaţional, privind salarizarea în companiile cu capital integral sau majoritar de stat. Am văzut şi eu companii de stat la care punem manageri privaţi. Nu ştiu de ce suntem miniştri, de ce nu lucrăm la Nuclearelectrica, că cel mai mic venit este de 484.000 de ron pe an. Deci, peste 100.000 de euro. Am tot discutat despre această problemă. Este valabil… Domnul ministru de finanţe zice să nu stăm toţi şi să câştigăm lucrând la companii de stat, dar văd aici salarii de 11.000 de euro, de 8.000 de euro, cei mai amărâţi au aşa 6.000 de euro”, a spus Ponta.
Ulterior, Executivul a anunţat că a decis, prin această ordonanţă de urgenţă, să limiteze salariile directorilor din companii de stat la un nivel reprezentând de şase ori salariul mediu brut în ramura respectivă.
Din precizările ulteioare, rezultă că în cazul multor directori de la companii de stat, salariile ar putea fi majorate după intrarea în vigoare a ordonanţei votată în Guvern.
Premierul Ponta a arătat că decizia de limitare a salariilor directorilor din companii de stat va fi aplicată odată cu publicarea ordonanţei în Monitorul Oficial, iar contractele deja încheiate pot fi renegociate fără însă să existe „un instrument coercitiv”, explicând că „ce s-a încheiat, s-a încheiat”.