Ponta îl asigură pe Oprescu de ajutor, dacă e nevoie: Dacă se blochează Capitala, ne blocăm cu toţii

Economica.net
29 01. 2014
ponta_29137900_97044800

Prezent la comandamentul organizat la primărie, alături de primarul general Sorin Oprescu, şeful Guvernului a arătat că decizia de închidere a şcolilor a fost una bună, deoarece „în trafic s-a simţit simţitor acest lucru”.

„În special datorită primarului general, la acest comandament atmosfera este un pic mai relaxată decât la Guvern. Acolo, şi domnul Dragnea, şi mai ales domnul Oprea mai puţin cu simţul umorului, mai mult cu disciplina de fier. Mă bucur că aici doar semaforul e dezorientat, restul, toţi ceilalţi, sunteţi bine orientaţi”, a conchis Ponta.

Anterior, Victor Ponta a anunţat că va merge, miercuri seara, la Primăria Capitalei, pentru a vedea dacă primarul general, Sorin Oprescu, are nevoie de sprijin din partea Guvernului în operaţiunile de deszăpezire.

„Voi merge la încă două comandamente, unul local şi altul la nivel naţional”, a spus Ponta la România TV.

El a precizat că va merge şi la Primăria Capitalei, pentru a vedea dacă este nevoie de sprijin din partea Guvernului, după care va reveni la Guvern, la comandamentul de iarnă condus de vicepremierul Liviu Dragnea.