Ponta îl cheamă la dezbatere pe Iohannis la toate televiziunile de ştiri

Economica.net
02 11. 2014
ponta_iohannis_3456787654_25846200

„Cele două săptămâni de campanie le voi folosi pentru a prezenta în continuare proiectul meu de preşedinte pe politică externă şi securitate naţional, sistem constituţional şi independenţa şi eficienţa justiţiei, dezvoltarea socială şi economică a României”, a declarat primul ministru, menţionand că marţi se va întâlni cu reprezentanţii coaliţiei de guvernare pentru a anunţa „persoana sau persoanele care pot conduce un guvern al României pe baza programului USL votat în 2012 până la alegerile din 2016”.

El a adăugat că va participa la cel puţin patru emisiuni ale televiziunilor de stiri, la care îl invită şi pe Klaus Iohannis, pentru a discuta despre politica externa, securitate naţionala, sistem constituţional, capacitatea preşedintelui de a lucra cu guvernul.

În ceea ce priveşte scorul de la alegeri, Victor Ponta a spus că îşi doreşte cel puţin scorul obţinut la europarlamentare, 37,5%. „Daca e mai mult nu pot decât să spun că mă bucur, dar turul al doilea porneşte de la zero la zero”, a spus acesta.