Ponta îl vrea pe Florin Georgescu la Finanţe – România TV
Florin Georgescu a mai deţinut portofoliul Finanţelor în perioada 1992-1996 în timpul guvernului Văcăroiu şi în perioada mai 2012-decembrie 2012, într-un mandat de interimar în guvernul Ponta.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat recent că Florin Georgescu a fost „artizanul” ElectoRatei. ‘Am luat notă de afirmaţia lui Victor Ponta în care a mulţumit guvernatorului BNR că au muncit două luni, cu echipa de la BNR, pentru electorată. Nu mi-a venit să cred că BNR ar fi implicată în pregătirea unui astfel de program, pentru că el este un fals, este o păcăleală pentru cei care vor beneficia de ea, dar şi pentru ceilalţi români. Am verificat şi, într-adevăr, ideea a plecat de la BNR. Aşa că, nu aş mai vrea să-l văd pe mierosul purtător de cuvânt al BNR explicându-ne cum BNR nici usturoi nu a mâncat, nici gura nu-i miroase’, a declarat Băsescu, la acea dată.
Ulterior, oficialii BNR au răspuns preşedintelui printr-un comunicat prin care susţine că schema fiscală de reeşalonare a creditelor este „concepută, iniţiată şi dezvoltată” de ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea. BNR ar fi fost consultată asupra acestui proiect înainte de negocierile cu FMI şi ar fi făcut evaluări şi ar fi furnizat statistici, susţin oficialii Băncii centrale.
„Proiectul schemei de stimulare a consumului prin măsuri fiscale (care să faciliteze pentru următorii doi ani o reeşalonare a creditelor contractate la bănci de populaţia cu venituri sub nivelul salariului mediu net pe economie) nu a implicat şi nu va implica, din partea Băncii Naţionale a României, niciun fel de decizii de politică monetară sau bancară”, se arată într-un comunicat de presă al BNR.
Banca centrală susţine că ideea acestei scheme fiscale îi aparţine în totalitate lui Liviu Voinea, după ce preşedintele Traian Băsescu a acuzat reglementatorul pieţei financiar bancare că ar face jocurile guvernului şi că proiectul „electoratei” ar fi fost elaborat de BNR.
„Schema în cauză se bazează, în esenţa ei, pe măsuri fiscale, fiind concepută, iniţiată şi dezvoltată de ministrul delegat pentru Buget, domnul Liviu Voinea. Semnificativ, în acest sens, este faptul că întreaga motivaţie a acestei măsuri a făcut obiectul unui articol publicat recent pe site-ul Financial Times sub semnătura domnului Voinea”, se mai arată în comunicat.
Potrivit BNR, instituţia a fost consulatată asupra acestui proiect şi înainte ca Fondul Monetar Internaţional să vină în ţară, iar guvernul a reţinut elementele considerate drept esenţiale de Banca centrală.
„Banca Naţională a României a fost consultată în legătură cu acest proiect înainte şi în timpul negocierilor cu FMI, Comisia Europeană şi Banca Mondială. O echipă din BNR adecvată temei propuse, formată din experţi din departamentele supraveghere, reglementare bancară, stabilitate financiară şi juridic, a participat la discuţiile cu echipa Ministerului Finanţelor, FMI, Comisia Europeană şi Banca Mondială, furnizând date statistice şi făcând evaluări. Elementele considerate esenţiale de către experţii BNR (respectiv caracterul voluntar al schemei fiscale şi negocierea individuală de către debitori cu băncile comerciale) apar în forma actuală a proiectului”, se mai arată în comunicat.
BNR mai precizază că în perioadele de negocieri cu instituţiile internaţionale, conlucrarea dintre Banca Naţională şi Ministerul Finanţelor este mai intensă.
Guvernul a prezentat un program prin care debitorii cu venituri sub 1.600 de lei care îşi vor restructura creditele vor beneficia de un credit fiscal de până la 200 de lei/lună, reprezentând suma aferentă impozitului pe venit. Restructurarea ar urma să se facă pe doi ani de zile, perioadă în care rata lunară ar trebui să scadă la jumătate, iar creditul fiscal ar urma să fie acordat debitorului după această perioadă timp de doi, astfel încât să compenseze costurile restructurării.
Florin Georgescu (59 de ani), actual prim-viceguvernator al BNR, a absolvit cursurile Facultatii de Finante si Contabilitate din A.S.E. Bucuresti (1976) ca sef de promotie, urmand apoi cursul postuniversitar in management financiar al University of Missouri Kansas City. Din 1989 este doctor in economie, specialitatea finante si circulatie baneasca.