Ponta: În 2014, România se va împrumuta cu 2 miliarde de euro mai puţin decât în anii precedenţi

Costurile de finanţare pe care statul român le plăteşte au scăzut atât în lei, cât şi în valută, iar în 2014 România se va împrumuta cu 2 miliarde de euro mai puţin decât în anii precedenţi, a declarat, vineri, premierul Victor Ponta, într-o conferinţă la Palatul Victoria.
Economica.net - vin, 14 feb. 2014, 17:02
Ponta: În 2014, România se va împrumuta cu 2 miliarde de euro mai puţin decât în anii precedenţi

‘Costurile de finanţare pe care statul român le plăteşte au scăzut atât în lei, cât şi în valută, şi vreau să precizez că, pentru prima dată în istorie, România a emis obligaţiuni în dolari, la o maturitate de 30 de ani; deci cei care ne-au împrumutat sunt privaţi au încredere că România peste 30 de ani îşi va plăti fără probleme, şi în următorii 30 de ani, datoriile. Este un semn de încredere extraordinar, iar în mod concret, în 2014, România se va împrumuta cu 2 miliarde de euro mai puţin decât în anii precedenţi. O veste extrem de bună, care, sigur, poate fi o surpriză, dacă cineva lua în serios declaraţiile politice, că fug investitorii străini din România’, a spus Victor Ponta.

Premierul a precizat că este extrem de important faptul că, în ultimii doi ani, România şi-a îmbunătăţit în mod radical percepţia pe pieţele financiare private internaţionale.

‘Nu mai suntem ca în 2009, când doar Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană au fost dispuse să ne împrumute cu bani. În acest moment toate emisiunile de titluri de stat au fost suprasubscrise. La nivel european, avem încă un risc mai mare decât Polonia sau Germania, dar suntem consideraţi o ţară cu riscuri net scăzute faţă de mulţi dintre vecinii noştri din Europa, şi asta se reflectă în mod direct în dobânzile pe care le plătim şi, pe care, de fapt, le vor plăti guvernele şi generaţiile viitoare, pentru împrumuturile României’, a spus Ponta.

De asemenea, premierul a mulţumit BNR, care a sprijinit trendul pozitiv şi creditarea activităţii economice, printr-un mix de politici monetar-fiscal-bugetare şi printr-o reducere radicală a ratei dobânzii care, în 2009, era 10,25% iar în ianuarie 2014 este 3,5%, cea mai mică dobândă cheie din 1989 până în prezent.

 

Te-ar mai putea interesa și
Dezvoltatorul imobiliar Prime Kapital a primit un împrumut de 20 de milioane de euro de la Garanti BBVA pentru construirea Fazei 3 a proiectului Silk District din Iași
Dezvoltatorul imobiliar Prime Kapital a primit un împrumut de 20 de milioane de euro de la Garanti BBVA pentru construirea ...
Prime Kapital, o companie imobiliară care activează în Europa Centrală şi de Est, a obţinut o finanţare de 20 de milioane de euro de la Garanti BBVA pentru Faza 3 Silk District, proiectul său......
Cristian Pistol, director general (CNAIR): Stadiul lucrărilor la lotul 4 din Autostrada A0 Nord a depășit 70% (Video)
Cristian Pistol, director general (CNAIR): Stadiul lucrărilor la lotul 4 din Autostrada A0 Nord a depășit 70% (Video)
Lucrările pentru construcţia celor 4,5 kilometri ai lotului 4 al A0 Nord (Pantelimon - Glina) au depăşit 70%, a anunţat, ...
FOTO – VIDEO Primul tren diesel, fabricat în România după 80 de ani, va fi prezentat mâine în Gara de Nord
FOTO – VIDEO Primul tren diesel, fabricat în România după 80 de ani, va fi prezentat mâine în Gara de Nord
Leon, primul tren fabricat integral în România de Grampet, ajunge mâine în București, informează miercuri grupul deținut ...
Rețele Electrice România lansează o licitație de peste 132 de milioane de lei pentru cumpărarea de echipamente pentru posturi de transformare
Rețele Electrice România lansează o licitație de peste 132 de milioane de lei pentru cumpărarea de echipamente pentru ...
Rețele Electrice România, parte din grupul PPC în România, a lansat pe platforma electronică de achiziții publice SEAP ...