Ponta: În cazul Oltchim se va aplica modelul Hidroelectrica
El a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la Iaşi, că modelul Hidroelectrica este unul ”de succes”, în condiţiile în care compania, care risca să ajungă în faliment, va încheia anul 2013 pe profit.
Ponta susţine că, în urma restructurării, Guvernul are în vedere o privatizare ‘serioasă’, care să asigure locurile de muncă ale angajaţilor combinatului.
”Pe acest tip de model vrem o restructurare prin care să rămână toate părţile viabile din Oltchim, cu un număr cât mai mare dintre cei care lucrează şi să avem acel investitor serios de data asta, care să poată să preia de la stat Oltchimul, asigurând funcţionarea pe termen lung şi implicit locurile de muncă’, a precizat primul ministru.