Ponta în Le Monde: Poate am acţionat „pripit” cu referendumul, dar am răspuns aşteptărilor poporului
Reporter: „Nu aţi reuşit să îl suspendaţi pe preşedintele Traian Băsescu, dar aţi fost chemat să oferiţi explicaţii Comisiei Europene, pentru atingeri aduse statului de drept. Aveţi regrete?”
Victor Ponta: „Desigur. Se putea acţiona diferit. Există lecţii pozitive şi negative de învăţat. Intenţionez să lucrez de două ori mai mult, nu doar pentru aplicarea programului meu politic, dar şi pentru repararea reputaţiei României. Am acţionat în conformitate cu normele şi cultura noastră politică. În mod evident, agresivitatea disputelor noastre politice a surprins Comisia Europeană şi europenii. Pe de altă parte, rata de participare şi rezultatul referendumului mă fac să spun că, într-adevăr, poate am acţionat în mod impetuos şi pripit, dar că am răspuns aşteptărilor populaţiei”.
Reporter: „Analizaţi daunele la adresa imaginei României, în contextul în care UE este deja bulversată?”
Victor Ponta: „Am avut o problemă enormă să explicăm acţiunile. Am fost uimit să fiu prezentat, în special în Le Monde, ziar pe care l-am citit mereu, ca fiind o persoană care nu respectă valorile europene. Eu sunt cel care a decis, în final, să normalizeze situaţia cu preşedintele. Vom avea alegeri legislative în decembrie. Nu vor mai fi confuzii, ci o revenire la normalitate. Înţeleg că războiul politic a afectat ambele părţi şi ţara. Interesele naţiunii trebuie să primeze. Conform sondajelor, vom avea majoritate absolută după alegeri. Probabil voi fi mai destins şi voi acorda o atenţie mai mică sfârşitului mandatului lui Băsescu. El îşi încheie cariera politică, eu o încep pe a mea”.
Reporter: „Comisia Europeană poate interveni în viaţa politică a unui stat membru? Viviane Reding a vorbit de „lovitură de stat”…
Victor Ponta: „Preşedintele CE, Jose Manuel Barroso, a fost corect şi echilibrat. El a jucat un foarte important rol de mediere pentru readucerea României la o situaţie de normalitate. Alte puncte de vedere sunt exagerate şi partizane. Nu pot accepta expresia «lovitură de stat». O lovitură de stat dată de 8,5 milioane de persoane, aşa ceva nu există. Această situaţie nu este în alb şi negru, cu unul nevinovat şi unul vinovat. A fost o bătălie politică foarte sângeroasă. Am luat decizia, din punctul meu de vedere, să îi pun capăt”.