‘Există realităţi pe care nimeni nu le poate contesta pe partea de colectare. (…) Vreau să vă anunţ cum arată luna august 2015, faţă de luna august 2014, în condiţiile reducerii TVA la 9% pentru alimente, servicii în turism şi toate celelalte zone, reducerii taxei pe construcţii de la 1,5 la 1%, a creşterii contribuţiei la pilonul privat de pensii şi reducerea CAS cu 5%. (…) Deci cu patru măsuri de scădere pentru buget în luna august 2015 am încasat cu 1,2 miliarde de lei în plus faţă de luna august 2014. 1,2 miliarde sunt 250 de milioane de euro, într-o singură lună’, a precizat premierul, într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Victoria.
El a arătat că TVA-ul în august 2015 cu o cotă de 9% la alimente faţă de 24% a fost de 4,373 miliarde de lei, faţă de 3,9 miliarde de lei, adică cu 400 de milioane de lei în plus.
‘Ce vreau să vă demonstrez cu aceste cifre – faptul că economia românească răspunde la aceşti doi stimuli, la o reducere controlată a taxelor şi la o activitate eficientă a ANAF-ului. (…) Avem creşteri, însă, practic, la toate sectoarele, şi la accize, şi la taxe vamale, şi la contribuţii de asigurări sociale, chiar dacă au scăzut cu 5%, ceea ce înseamnă că economia şi societatea răspund pozitiv la acest lucru’, a subliniat premierul.
Ponta a adăugat, totodată, că încasările realizate de ANAF pe primele opt luni ale acestui an au fost mai mari cu 20 de miliarde de lei faţă de primele opt luni ale anului 2012.
‘Pe primele opt luni ale anului 2012 ANAF-ul a încasat 110 miliarde de lei, în 2013 – 114 miliarde de lei, în 2014 – 120 de miliarde de lei şi în 2015 – 130 de miliarde de lei, în condiţiile în care cel puţin anul acesta avem inflaţie negativă’, a explicat şeful Guvernului.
Potrivit prim-ministrului, pe baza acestor rezultate înregistrate pot fi luate în continuare măsuri de relaxare fiscală şi de reorganizare a ANAF.
‘Să avem bani mai mulţi la buget pentru ceea ce este prioritar şi în cazul de faţă prioritare sunt, cu siguranţă, Sănătatea, Educaţia, domeniul administraţiei publice şi cofinanţarea proiectelor aprobate, deja, prin Acordul de parteneriat şi programele europene. (…) Cred că este un semn foarte clar şi pentru Camera Deputaţilor şi pentru preşedintele României mai departe că nu doar că este sustenabil Codul fiscal, dar că foarte posibil, dacă păstrăm acest ritm, putem să aplicăm cât mai repede toate măsurile de relaxare fiscală pe care ni le-am propus’, a susţinut acesta.
Ponta a menţionat că marţi a avut o discuţie cu reprezentanţii Coaliţiei pentru Dezvoltarea României, care şi-au manifestat satisfacţia pentru votarea noului Codului fiscal în Parlament.
‘Pe de altă parte, apelul Coaliţiei pentru Dezvoltarea României şi, în general, al mediului de afaceri este, pe măsură ce se dovedesc prin date certe şi realităţi economice, să încercăm să devansăm intrarea în vigoare a acelor prevederi care se referă la mediul de afaceri, prevederi care au fost amânate în actualul text pentru ianuarie 2017”, a mai spus premierul.