Ponta: În mod normal acciza la carburanţi intră în vigoare de la 1 aprilie

Premierul Ponta a afirmat că "în mod normal" acciza de 7 eurocenţi la carburanţi va intra în vigoare de la 1 aprilie, pentru că nici măcar preşedintele Traian Băsescu nu se va mai putea opune, iar efectul acestei măsuri va fi analizat după primul semestru.
Economica.net - lun, 20 ian. 2014, 21:01
Ponta: În mod normal acciza la carburanţi intră în vigoare de la 1 aprilie

Întrebat într-un interviu la B1 TV, dacă noua acciză va intra în vigoare de la 1 aprilie, Ponta a spus: „În mod normal, da”. El a explicat că nici preşedintele Băsescu nu se mai poate opune introducerii acestei accize, iar şeful statului ştie acest lucru.

Ponta a adăugat, ulterior, că amânarea fost „un mic dar” făcut preşedintelui pe finalul mandatului, iar o evaluare a veniturilor aduse bugetului de acciza la carburnaţi va va fi realizată după primul semestru.

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, înaintea şedinţei BPN al PSD, că discuţiile cu delegaţia FMI nu vor privi şi măsuri prin care să fie compensată lipsa banilor cauzată de amânarea aplicării accizei la carburanţi.

„Nu, nici vorbă. Nu se poate discuta până la 1 iulie. La 1 iulie tragem linie pe primul semestru şi vedem dacă suntem pe plus, pe minus faţă de ceea ce avem prognozat şi după 1 iulie, aşa cum se face de fapt în fiecare an”, a spus Ponta.

El a arătat că abia atunci se va putea veni cu măsuri de rectificare pozitivă sau negativă, după caz.

„Putem să venim cu măsuri de rectificare pozitivă, negativă, dar până la 1 iulie nici dacă am vrea nu putem. Plus că nu ştim cum stăm – sunt evaluări care trebuie confirmate pe primul semestru apropo de încasări, de cheltuieli publice. Deci nu asta discutăm”, a spus Ponta.

Într-o declaraţie din 12 ianuarie, premierul Victor Ponta opina că acciza la carburanţi va trebui majorată din luna aprilie, deoarece, dacă amânarea acestei creşteri va afecta negativ bugetul, Guvernul va fi obligat să renunţe la alte măsuri fiscale, precum scăderea contribuţiei de asigurări sociale.

„Cred că rămâne să se aplice de la 1 aprilie, pentru că, dacă nu se aplică, atunci trebuie să renunţăm la altceva, la reducerea CAS (…) Cred că e o soluţie care afectează pe destul de puţini oameni şi pe care o putem folosi pentru a face bine în sănătate, educaţie, autostrăzi”, a spus atunci Ponta.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat în 14 ianuarie că în curând va începe vizita la Bucureşti a delegaţiei FMI, menţionând, în acest context, că decizia sa este ca acciza suplimentară la carburant să nu se introducă.

O misiune a Fondului Monetar Internţional va sosi marţi la Bucureşti, împreună cu reprezentanţi ai Comisiei Europene şi Banca Mondială, pentru discuţii privind prima şi a doua evaluare a acordului stand-by, vizită care se va încheia pe 5 februarie.

Te-ar mai putea interesa și
Criză aluminiu – Cât a importat şi cât a exportat Uniunea Europeană, în 2024
Criză aluminiu – Cât a importat şi cât a exportat Uniunea Europeană, în 2024
Uniunea Europeană (UE) a importat anul trecut aluminiu şi articole conexe în valoare de 29,5 miliarde de euro, în timp ce exporturile s-au situat la 18,4 miliarde de euro, rezultând astfel un......
Stanleybet a listat pe bursă o emisiune de obligațiuni în valoare totală de 14,8 milioane de lei
Stanleybet a listat pe bursă o emisiune de obligațiuni în valoare totală de 14,8 milioane de lei
Stanleybet Capital, societate de tip holding care integrează și coordonează o rețea de agenții de pariere sportivă ...
„Esperanza” în Spania. Economia a crescut peste aşteptări
„Esperanza” în Spania. Economia a crescut peste aşteptări
Spania, a patra economie a zonei euro, a înregistrat anul trecut o creştere peste aşteptări, de 3,2%, după un avans ...
Primele efecte ale tarifelor impuse de Trump. Sute de muncitori canadieni au fost disponibilizați
Primele efecte ale tarifelor impuse de Trump. Sute de muncitori canadieni au fost disponibilizați
Sute de muncitori canadieni, mulți din sectoarele oțelului și aluminiului, au fost disponibilizați ca urmare a tarifelor ...