Ponta: Indexarea pensiilor depinde dacă Băsescu promulgă bugetul; e vorba şi de ce venituri obţinem
„Dacă preşedintele promulgă Legea bugetului asigurărilor sociale până la 1 ianuarie, sigur că da”, a răspuns Ponta întrebat de presă dacă pensiile vor putea fi indexate de la 1 ianuarie anul viitor.
La remarca jurnaliştilor că ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, nu era sigur de această variantă, Ponta a continuat spunând că „este vorba şi de veniturile pe care le obţinem, dar eu cred…da, ţine doar de decizia preşedintelui de a promulga legea”.
Ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, susţine că prin promulgarea legii bugetului asigurărilor sociale pe 2014, fără promulgarea bugetului de stat, se creează o stiuaţie fără precedent şi nu se poate spune dacă este posibilă plata pensiilor majorate încă din prima lună a anului.
„Este o situaţie fără precedent şi juriştii trebuie să-şi exprime opinia. Pensiile vor creşte, dar creşterea va fi plătită retroactiv dacă nu intră în vigoare toate legile. Bugetul asigurărilor sociale primeşte transferuri de la bugetul de stat”, a spus Voinea la emisiunea „După 20 de ani” difuzată duminică de ProTV.
Conform Legii bugetului asigurărilor sociale, pensiile trebuie să fie indexate cu 3,76% de la 1 ianuarie 2014.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că bugetul nu a sosit la promulgare, că se aşteaptă să primească legea luni şi că o poate analiza, înainte de a lua o decizie, până pe 29 decembrie, el precizând că va promulga imediat bugetul asigurărilor sociale.
Parlamentul a adoptat, miercuri, bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2014.
Şeful statului a precizat, în mai multe rânduri, că va respinge bugetul, în condiţiile în care acesta conţine creşterea accizei la carburant.
Luni, premierul Victor Ponta a anunţat că Guvernul intenţionează să aplice acciza de 7 eurocenţi doar la benzină şi să amâne introducerea acestei taxe la motorină pentru o perioadă de trei luni, interval în care să fie căutate soluţii.