Ponta, întrebat dacă se impune schimbarea conducerii CEC: E decizia lui Chiţoiu. Susţin propunerea sa

Economica.net
06 01. 2014
cec-bank2-copy_18649400

„Este decizia domnului Chiţoiu. Ministrul de Finanţe este cel care poate să ia o asemenea decizie şi, evident, propunerea domniei sale o voi susţine”, a spus Ponta.

El a arătat că din datele puse la dispoziţie de către comisia senatorială a reieşit că nimeni, în afară de preşedintele Traian Băsescu, nu a beneficiat în România, cu atât mai puţin de la o bancă de stat, cum este CEC, de un asemenea credit.

„Deci este un credit pentru o singură persoană”, a spus Ponta.

Raportul comisiei senatoriale de buget privind activitatea CEC Bank a fost depus, în 18 decembrie, la Biroul Permanent al Senatului, documentul nefiind dat publicităţii.

Preşedintele Comisiei de buget din Senat, care a făcut ancheta privind activitatea CEC Bank, a declarat, atunci, despre creditul luat de Ioana Băsescu, că a respectat procedurile bancare, dar că poate fi discutat la nivel de moralitate.

Întrebat dacă în urma anchetei se poate spune că fiica preşedintelui, Ioana Băsescu, a luat un credit preferenţial de la CEC, Cosmin Nicula a declarat că acest lucru poate fi discutat la nivel de moralitate.

„În rest, acel contract a fost luat în condiţii de respectare a procedurilor bancare, discuţiile politice pot duce în direcţia de moralitate”, a comentat Cosmin Nicula.

Senatorul PSD Viorel Arcaş a declarat, la rândul său, că „este singurul credit, la valoarea respectivă (mai mare de un milion de euro), dat unei persoane fizice”.

„Aici putem să ne gândim la un anumit aspect de moralitate. Nu este vorba de un credit preferenţial, poate personalizat”, a spus Arcaş.

Senatorul UDMR Akos Mora a declarat că importante nu sunt creditele, ci ca CEC să devină în viitor acea bancă care să implementeze ceea ce doreşte Guvernul, şi anume o creştere economică şi să vină în sprijinul IMM-urilor.

„Aceasta este recomandarea şi aici ne-am concentrat cu toţii, să creăm o platformă suficient de puternică, în aşa fel încât CEC să devină acel instrument de finanţare care lipseşte cu desăvârşire, astăzi, în finanţarea IMM-urilor, a agriculturii. Pe partea internă, există o lipsă de finanţare acută în piaţă, ori CEC poate deveni acel instrument important care să sprijine dezvoltarea economică”, a mai afirmat Akos Mora.

El a mai spus că recomandările se referă la majorarea capitalului CEC, care să permită fonduri proprii mai multe, tocmai pentru creşterea creditării şi a părţii de depunere.

„Am recomandat foarte clar îmbunătăţirea sistemului infomatic al CEC”, a mai spus senatorul UDMR , membru în Comisia de buget-finanţe.