Ponta: La finalul lunii stabilim în USL reducerea CAS sau neimpozitarea salariului minim în 2014

Premierul Victor Ponta a declarat luni, după şedinţa USL, că până la finalul acestei luni vor fi realizate diverse scenarii în privinţa măsurilor economice pentru anul 2014 şi a impactului bugetar, urmând ca în USL să se decidă dacă se va reduce CAS sau se va elimina impozitul pe salariul minim.
Economica.net - lun, 07 oct. 2013, 12:45
Ponta: La finalul lunii stabilim în USL reducerea CAS sau neimpozitarea salariului minim în 2014

Ponta a fost întrebat pentru care dintre măsuri va opta în final USL, reducerea CAS ori neimpozitarea salariului minim.

Premierul a precizat că la finalul acestei luni va veni în România misiunea oficială a CE, FMI şi BM, iar până atunci vor fi realizate „diverse scenarii care ţin de încasări”, de majorări bugetare pe anumite secţiuni sau datorii care vor trebui achitate în 2014.

„Imediat ce avem aceste rezultate vom veni la USL şi prezentăm când sunt coapte. (…) Nu pot fi amândouă (măsurile aplicate – n.r.) o dată, poate fi ori una, ori alta, dar întâi trebuie să ne uităm pe spaţiul fiscal şi pe câţi bani avem”, a mai spus premierul.

Ponta a precizat că în luna octombrie va fi operată o rectificarea bugetară.

„Mâine, la Camera Deputaţilor, împreună cu ministrul Eugen Teodorovici voi prezenta Camerei Deputaţilor, după aceea dacă va fi cazul şi la Senat, stadiul actual al acordului de parteneriat între România şi UE privind mecanismul financiar multianual, bugetul 2014 – 2020”, a declarat Ponta.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat în privinţa bugetului că este o urgenţă stabilirea formulei de descentralizare.

„Urgenţa este pregătirea bugetului, pentru că în funcţie de deciziile pe care le luăm referitoare la câtă, unde şi când descentralizare, de asemenea alte măsuri pe care le-am discutat, o variantă reducerea CAS, trebuie să intre în conceptul bugetului, în contrucţia bugetului şi aceasta este de fapt prioritatea şi pentru Guvern şi pentru Parlament”, a susţinut Antonescu.

De asemenea, liderul PNL a explicat, la solicitarea jurnaliştilor, de ce ar opta pentru renunţarea la ideea prelungirii acordurilor cu FMI, precizând că în cazul actualului acord Guvernul şi-a atins toate ţintele convenite şi nu a mai împrumutat o nouă tranşă de bani.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...