Ponta: La Poşta Română va fi necesară o restructurare
„Trebuie să vedem care e soluţia realistă, nu vreau să îi păcălim pe oameni. Vreau să le spunem foarte clar că din 2009 încoace, când compania a trecut pe pierdere, sub conducerea PDL, s-au angajat 6.000 de persoane, în condiţiile în care activitatea Poştei, ca de altfel în toată lumea şi în toată Europa, se reduce prin mijloacele moderne de comunicare şi că va trebui făcută o restructurare. Vor fi oameni care nu mai au cum să rămână, pentru că nu e nevoie”, a spus primul-ministru, la începutul şedinţei de Guvern.
El a atras atenţia ministrului pentru Societatea Informaţională, Dan Nica, asupra importanţei criteriilor de disponibilizare, exprimându-şi speranţa că va exista un investitor privat.
„Însă cel mai important, domnule ministru, este să discutaţi criteriile în baza cărora se fac disponibilizările. Cei care au venit pe criterii politice cred că trebuie să plece. Trebuie să găsiţi acele criterii. Oricum, nu vor fi acceptate de toată lumea, dar trebuie să fie cât mai transparente şi cât mai clare. Odată cu tot efortul pe care îl facem, cu sprijin de la Ministerul de Finanţe, sper să găsim acel investitor privat de care avem nevoie. Ori, oricum, să facem o restructurare care să permită ca Poşta Română nu doar să continue să funcţioneze, dar şi să aibă totuşi o activitate care să nu mai producă pierderi”, a afirmat Victor Ponta.
Primul-ministru a reiterat că nu este corectă blocarea distribuirii pensiilor, în condiţiile în care pensionarii nu au nicio vină pentru problemele cu care se confruntă angajaţii Poştei.
„Sunt solidar, îi înţeleg pe oameni. Nu înţeleg şi nu cred că e corect să se blocheze pensiile, pentru că pensionarii nu au absolut nicio vină şi vreau să mulţumesc şi reprezentanţilor sindicatelor şi celor ai Guvernului care au reuşit această problemă să o rezolve”, a spus el.
Luni, aproximativ 1.500 de angajaţi din cadrul a 30 de oficii poştale din Capitală au protestat, nemulţumiţi de actele adiţionale la contractele colective de muncă, prin care norma de lucru este redusă, în funcţie de caz, la numai patru sau şase ore.