Ponta: La rectificare nu se vor aloca bani pentru avionul pentru demnitari. Va fi licitaţie deschisă

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că la rectificarea bugetară nu se vor aloca bani pentru avionul care va fi folosit de demnitari, arătând că se va organiza o licitaţie pentru ca MapN să achiziţioneze în leasing acest avion şi că cel folosit până acum iese din uz.
Economica.net - lun, 30 sept. 2013, 16:23
Ponta: La rectificare nu se vor aloca bani pentru avionul pentru demnitari. Va fi licitaţie deschisă

„Acum, ca să fiu foarte sincer, este un proiect care a fost discutat de anul trecut, din 2012, când domnul Dobriţoiu era ministrul Apărării. După ce nu a mai fost ministru nu a mai fost de acord cu el. Ideea a fost următoarea: nu mai avem cred din această toamnă acel avion pe care îl folosea preşedintele şi pe care l-am folosit şi eu în vizita din Asia, iese din perioada de uz”, a precizat Victor Ponta, la întrebarea dacă se vor aloca bani la rectificarea bugetară din octombrie sau la bugetul din 2014 pentru avionul pe care îl vor folosi premierul şi preşedintele.

Ponta a adăugat că se va organiza o licitaţie pentru ca MApN să achiziţioneze în leasing acest avion şi că la rectificare nu va fi dat niciu leu pentru avion.

„Nu cred că este normal, cu toată dragostea, între ghilimele, a mea pentru preşedintele Băsescu ca preşedintele ţării să meargă de fiecare dată cu cursa de linie, poate să aibă o urgenţă, să vină acasă, mai puţin preşedintele, mai mult prim-ministrul are urgenţe. Dar ideea este că toate ţările din zonă au un avion pentru oficiali, aşa încât Ministerul Apărării, singurul care poate efectua curse speciale are un buget pe trei ani pentru a plăti leasingul şi va fi o licitaţie deschisă, transparentă. Poate data viitoare suntem mai puţin ipocriţi şi demagogi. Mai lipsea şi Igaş din povestea asta. Nu e 56 de milioane (avionul n.r.)”, a precizat Victor Ponta.

În luna august, Guvernul a aprobat prin ordonanţă de urgenţă achiziţionarea unei aeronave pentru înalţi demnitari, preşedintele Comisiei pentru apărare din Senat, Corneliu Dobriţoiu (PNL), precizând, recent, pentru MEDIAFAX, că suma totală necesară achiziţionării în leasing a aeronavei se ridică la 56 de milioane de euro.

La data adoptării ordonanţei, premierul Victor Ponta declara că Guvernul şi-a propus să achiziţioneze o aeronavă de 12 locuri pentru a fi folosită în deplasările oficiale de către preşedintele României, prim-ministru, preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi miniştri.

Ponta preciza că România este singura ţară din UE care nu are aeronavă oficială, iar pentru astfel de zboruri este închiriată o aeronavă de dimensiuni mai mari de la Tarom. Ponta susţine că astfel costul deplasărilor oficiale este foarte mare, iar oricum, din această toamnă, aeronava respectivă va intra în reparaţii.

Te-ar mai putea interesa și
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, pe care Moscova îl atribuie Kievului, asupra unor clădiri dintr-un oraş......
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că formaţiunea sa nu participă la consultările de la Palatul Cotroceni pentru ...