Ponta: Legea energiei este în ansamblu foarte bine primită, dar mai trebuie ajustată

Economica.net
13 09. 2012
ponta_ecomagazin_ro_19332600_39071700_71251500

”Noua lege a energiei, una din marile reforme structurale absolut necesară în România pe care am făcut-o într-o perioadă foarte scurtă, este o lege complexă care inevitabil a lăsat şi câteva locuri în care trebuie făcute ajustări. De exemplu, cei de aici (Alum SA din Tulcea, nn) mi-au spus că au un proiect pentru realizarea unei centrale în cogenerare, iar în legea energiei este un paragraf care pune o barieră birocratică. Am aflat această problemă, voi vorbi cu Ministerul Economiei, ANRE şi, dacă este nevoie, o vom îndrepta imediat pe cale legislativă’, a declarat, la finalul vizitei efectuată la combinatul Alum SA, premierul Victor Ponta.

Şeful Executivului a mai spus că s-au mai primit semnale şi din partea altor investitori.

‘Legea energiei în ansamblul său este foarte bine primită şi va ajuta la dezvoltarea acestui sector. În România, sunt două sectoare cu mare potenţial, în opinia mea – sectorul energiei şi agricultura. În agricultură, anul acesta Dumnezeu nu ne-a prea ajutat, dar în energie legea per ansamblu este bună. Inevitabil însă în aplicarea sa practică apar şi lucruri la care nu ne-am gândit şi care crează probleme. Eu nu sunt deloc rigid în sensul că dacă am aprobat o lege, aceasta nu mai poate fi modificată. Ci, dimpotrivă, sunt gata să o ajustăm’, a menţionat premierul Victor Ponta.

În opinia sa, combinatul tulcean Alum SA este un exemplu de succes, în condiţiile în care a dovedit că se pot crea locuri de muncă.

Întrebat fiind de situaţia combinatului Feral SA, un alt angajatori important din oraşul Tulcea care se confruntă cu probleme din cauza preţului energiei, şeful Executivului a declarat că se caută soluţii şi pentru acestea.

‘Şi acolo există un contract până la finele lunii decembrie. Odată cu ieşirea societăţii Hidroelectrica SA din insolvenţă şi cu reglementarea problemelor pe care le ştiţi în zona energiei, trebuie să găsim o soluţie pentru a salva societatea şi locurile de muncă’, a menţionat premierul Victor Ponta.

Şeful Executivului a participat joi, la Murighiol, la Adunarea Generală a Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România, a vizitat apoi combinatul Alum SA din Tulcea, joi seara, la Crişan, urmând să fie prezent la o întâlnire cu comisarul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Dacian Cioloş, comisarul european pentru mediu, Janez Potocnik, ministrul Mediului, Rovana Plumb, şi cu ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.

La reuniunea din Crişan vor mai participa organizaţii neguvernamentale, asociaţii de pescari, autorităţi locale şi judeţene, urmând să fie abordate subiecte legate de mediu, agroturism şi dezvoltare durabilă a Deltei Dunării.

Vineri, preşedintele PSD, Victor Ponta, se va întâlni la Murighiol cu preşedintele PNL, Crin Antonescu, în jurul orei 18.30 urmând să susţină declaraţii de presă.

Combinatul de alumină din Tulcea, Alum SA, a început să funcţioneze în anul 1973, firma Balli Metal preluând unitatea de la statul român în anul 1996.

Societatea tulceană producătoare de alumină calcinată, materia primă necesară în producerea aluminiului, a produselor refractare, produselor ceramice, a cimentului, precum şi în tratarea apei, a devenit ulterior parte a grupului de firme Alro Slatina.

Acest grup are în proprietate 98% din capitalul social al combinatului tulcean, acţionarul majoritar al Alro fiind grupul Vimetco, cel mai mare producător de aluminiu din Europa Centrală şi de Est, înregistrat în Olanda şi controlat de omul de afaceri rus Vitali Masitski.