Ponta: Lista de compensate trebuie făcută mai rapid, dar în beneficiul bolnavilor, nu al firmelor de profil

Economica.net
26 03. 2014
ponta_1_20344000_98749100_96407600

‘Domnul ministru Bănicioiu, să faceţi ce zice popa, nu ce face popa, în cazul de faţă predecesorul dumneavoastră în Guvern, care de un an de zile ne-a tot zis că face lista de medicamente compensate şi a plecat din funcţie şi tot nu ne-a lăsat nicio listă. Vă rog să faceţi cât mai repede, vă rog ca această listă să fie pentru bolnavi, nu pentru firmele de medicamente. Şi să aveţi grijă ca atunci când o faceţi, v-am zis, să încercaţi să sprijiniţi cât mai mult pe cei care au nevoie. Firmele de medicamente sunt în regulă, sunt firme importante, le sprijinim, dar lista de medicamente o facem pentru bolnavi, şi nu pentru firme’, a declarat premierul.

Ponta a adăugat că elaborarea listei se arată a fi un lucru nu tocmai uşor, pentru că altfel ar fi fost făcută de ministrul Eugen Nicolăescu.

‘Şi nu cred că e foarte uşor, că o făcea domnul Nicolăescu într-un an şi ceva de mandat. Dumneavoastră puteţi să o faceţi, discutaţi mai departe cu Finanţele implicaţiile bugetare, dar, cel mai important, gândiţi-vă la pacienţi şi la ce e bine pentru ei ‘, a mai spus premierul.