Ponta: Lucrările la podul Calafat sunt finalizate, cel puţin în partea românească
„O să fie o şedinţă mai scurtă (de Guvern – n.r.) pentru că, împreună cu ministrul Transporturilor, vom face o vizită de lucru la şantierul de la Calafat, podul care, cel puţin în partea românească înţeleg domnule ministru, lucrările sunt finalizate. Mai trebuie finalizate cele din zona Bulgariei. Vedeţi, aici întotdeauna este partea cu comunicarea – ei cică nu termină din cauza noastră. Este la modă să dai vina pe altcineva”, a afirmat Ponta, în debutul şedinţei de miercuri a Executivului.
Primul-ministru Victor Ponta efectuează miercuri o vizită de lucru la podul peste Dunăre de la Calafat – Vidin, la iniţiativa omologului său bulgar, Boiko Borisov.
La eveniment vor participa şi Johannes Hahn, comisarul european pentru politica regională, şi ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Ovidiu Silaghi.
În acest moment, lucrările proiectului aparţinând părţii române sunt finalizate în proporţie de 95%. Termenul prevăzut iniţial pentru finalizarea lucrărilor era decembrie 2010, însă ca urmare a proiectului elaborat de partea bulgară pentru pod, diferit faţă de studiul de fezabilitate elaborat iniţial de proiectantul părţii bulgare, s-a impus reproiectarea inclusiv pentru obiectivul părţii române.
În ceea ce priveşte lucrările executate de partea română, s-a impus suspendarea lor din cauza prelungirii termenului de execuţie pentru proiectul bulgar, neexistând posibilitatea de alimentare cu energie electrică a liniei catenare şi implicit a efectuării probelor aferente căii ferate.
De asemenea, întârzierile părţii bulgare au condus la o creştere a valorii proiectului părţii române cu peste 5 milioane euro (aferente lucrărilor de conservare, organizare de şantier, paza, precum şi pentru prelungirea serviciilor de consultanţă), pe care partea română trebuie să le suporte din bugetul de stat.
În ceea ce priveşte cadrul legal, Executivul de la Bucureşti a precizat că decizia construirii Podului Calafat – Vidin a fost luată prin semnarea „Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Bulgaria privind aspectele tehnice, financiare, juridice şi organizatorice, referitoare la construirea unui nou pod mixt (rutier şi feroviar) de frontieră între cele două ţări, peste fluviul Dunărea”, semnat la Bucureşti, la 5 iunie 2000.
Partea română a asigurat finanţarea pentru proiectul tehnic şi construcţia infrastructurii conexe de acces la pod de pe teritoriul României în valoare iniţială de 70.591.324,7 euro, din care pentru lucrări de construcţii 66.900.285,7 euro (fără sumele suplimentare rezultate în urma întârzierilor părţii bulgare).