Ponta: Mă voi prezenta la Parchet dacă voi fi chemat pentru plângerile privind participarea la CE
„E normal. Mă prezint la parchet oricând. Ştiţi că eu la Parchet am fost zi de zi, şapte ani, aşa încât oricând merg cu plăcere la Parchet”, a spus Ponta, care a fost procuror.
În context, el a susţinut că nu i-a luat preşedintelui Băsescu atribuţiile de reprezentare la Consiliul European.
„Premierul României a mai participat (la Consiliul European – n.r.). După cum ştiţi, domnul Tăriceanu a participat la Consiliile Europene. Faptul că domnul Boc a renunţat la aceste atribuţii ale domniei sale este o decizie care îi aparţine. În rest, îmi doresc foarte mult ca după aceste momente să încercăm să reluăm o colaborare instituţională. Cred că am fi reuşit dacă eram un pic mai flexibili să ajungem la aceeaşi soluţie, dar prin metode mult mai elegante”, a explicat Victor Ponta.
Întrebat de jurnalişti dacă respectă deciziile Curţii Constituţionale şi ale Parlamentului, el a spus că le respectă în egală măsură, dar Legislativul are o legitimitate mai mare decât a Curţii.
„Sigur, în egală măsură. Aştept să decidem până la urmă, preşedintele are Curtea Constituţională, eu am Parlamentul şi când vorbim de legitimitate, totuşi, cea mai legitimă instituţie este Parlamentul”, a spus Ponta.