Ponta: Măsura restructurării creditelor se va aplica, probabil, din iulie şi va fi opţională

Măsura restructurării creditelor se va aplica cel mai probabil din luna iulie a acestui an şi va fi una opţională, atât pentru bănci, cât şi pentru persoane, a declarat premierul Victor Ponta, joi, la finalul ceremoniei de inaugurare a Centrului de tehnologie al Deutsche Bank de la Bucureşti.
Economica.net - joi, 08 mai 2014, 09:32
Ponta: Măsura restructurării creditelor se va aplica, probabil, din iulie şi va fi opţională

‘Imediat ce este finalizat proiectul va fi pus pe site şi îl veţi vedea. Nu va fi obligatoriu, va fi opţional şi pentru persoane şi pentru bănci’, a declarat premierul.

Victor Ponta a adăugat că ‘important este ca atunci când o bancă, cum este Deutsche Bank, deschide în România cel mai mare Centru Tehnologic din Europa de Est, atunci când toate emisiunile de obligaţiuni ale Guvernului României sunt suprasubscrise şi plătim cea mai mică dobândă din istoria noastră, atunci când agenţiile de rating schimbă în sens pozitiv ratingul României, este evident că, de asemenea, creditarea s-a reorientat în sfârşit, după o perioadă destul de lungă, şi au crescut creditele pentru IMM-uri şi pentru populaţie’.

‘Toate aceste semne de însănătoşire legate de creşterea economică, de previziunile Comisiei Europene, sunt extrem de importante şi atunci măsurile care le stabilim cu mediul de afaceri şi cu sistemul financiar-bancar pentru a continua această dezvoltare pozitivă, pentru a avea acces, atât la dezvoltarea proiectelor, cum sunt cel la care sunt astăzi, şi care creează 500 de locuri de muncă în Bucureşti pentru Deutsche Bank, la fel, trebuie crescută partea de consum. Şi partea de consum presupune alte metode care au fost folosite în alte ţări occidentale pentru ca acest trend pozitiv, această direcţie pozitivă să fi menţinută’, a mai declarat premierul.

Întrebat dacă în privinţa restructurării creditelor se va păstra termenul de graţie de doi ani, Ponta a spus:’ Sunt condiţiile pe care le-am discutat cu instituţiile financiare internaţionale şi când este gata proiectul, va fi pe site, va fi în dezbatere publică’.

Te-ar mai putea interesa și
Evoluția IRCC în semestrul al II-lea din 2025 depinde de rezultatele alegerilor din mai. Dacă nu sunt surprize, ratele la creditele ipotecare vor scădea treptat tot anul
Evoluția IRCC în semestrul al II-lea din 2025 depinde de rezultatele alegerilor din mai. Dacă nu sunt surprize, ratele ...
Dacă în prezent nivelul IRCC este de 5,66%, iar din trimestrul al doilea el va fi de 5,55% (conform tranzacțiilor zilnice derulate pe piața interbancară până acum), pentru trimestrul al......
Marea Baltică va fi supravegheată de o forță NATO care va patrula pentru a proteja infrastructurile esenţiale
Marea Baltică va fi supravegheată de o forță NATO care va patrula pentru a proteja infrastructurile esenţiale
Premierul suedez a declarat că țara sa va pune la dispoziţie trei nave de război şi un avion pentru a fi supravegheate ...
MAI: Aproape 450 de de şoferi au rămas sâmbătă fără permis de conducere
MAI: Aproape 450 de de şoferi au rămas sâmbătă fără permis de conducere
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a anunțat că aproape 450 de de şoferi au rămas ieri fără permis de conducere pentru ...
Credit Europe Bank devine sucursală olandeză. Ce înseamnă asta pentru clienții băncii din România?
Credit Europe Bank devine sucursală olandeză. Ce înseamnă asta pentru clienții băncii din România?
Începând cu 1 ianuarie 2025, Credit Europe Bank își desfășoară activitatea în România ca sucursală a băncii olandeze, ...