Ponta: Miercuri mă voi întâlni cu Băsescu pentru a stabili cine merge la Consiliul European

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că după ce se va întoarce de la Bruxelles va avea o întâlnire cu preşedintele Traian Băsescu, cel mai probabil miercuri, pentru a-l informa asupra negocierilor purtate şi pentru a discuta despre mandatul participării la Consiliul European.
Economica.net - lun, 12 nov. 2012, 13:18
Ponta: Miercuri mă voi întâlni cu Băsescu pentru a stabili cine merge la Consiliul European

Ponta a fost întrebat când va avea discuţia cu şeful statului privind mandatul participării la Consiliul European şi care dintre cei doi va reprezenta România.

„Cu preşedintele în mod sigur îl voi căuta şi ne vom şi întâlni poimâine. Eu mâine sunt la Bruxelles şi am stabilit foarte clar că după ce mă întorc de la Bruxelles îl voi informa asupra ultimelor evoluţii privind negocierile şi sigur, domnia sa va decide dacă îmi dă mandatul să particip sau nu. E un lucru pe care Curtea Constituţională l-a pus în mâna preşedintelui şi nu am cum să contest, chiar dacă nu mi se pare neapărat corectă decizia”, a explicat Ponta.

Preşedintele Traian Băsescu şi primul-ministru Victor Ponta au stabilit, săptămâna trecută, în ceea ce priveşte exerciţiul bugetar al UE 2014-2020, că urmează să aibă o nouă întrevedere după participarea premierului la întâlnirea „Prietenilor coeziunii”, conform unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

Discuţia de miercuri de la Palatul Cotroceni a vizat în principal negocierile din aceste zile cu delegaţia Fondului Monetar Internaţional, nivelul absorbţiei fondurilor europene, Mecanismul de Cooperare şi Verificare pe justiţie (MCV) şi „probleme generale” legate de bugetul pentru anul viitor, dar fără să fie abordată şi problema reprezentării României la următorul Consiliu European, au declarat anterior agenţiei MEDIAFAX surse participante la discuţie.

„Nu s-a discutat şi despre nivelul la care România să fie reprezentată la următorul Consiliu European. Preşedintele şi premierul vor avea o nouă discuţie după ce şeful Guvernului se întoarce de la Bruxelles, în care se va discuta mult mai concret şi despre bugetul multianual de la nivelul UE pentru perioada 2014-2020”, au arătat sursele citate.

Întâlnirea preşedintelui Traian Băsescu cu premierul Victor Ponta a durat aproape o oră.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...