Ponta: Noua Constituţie trebuie să interzică preşedintelui să mai participe la întruniri politice

Economica.net
11 03. 2013
victor_ponta_1539_99543400

„Mi se pare chiar comic la un moment dat, am văzut că preşedintele are ca preocupare chiar ce se întâmplă în PDL, adică se ocupă de campania din PDL, ceea ce e foarte departe de ideea acelui preşedinte al tuturor românilor. Eu cred că viitorul preşedinte al României niciodată nu trebuie să mai facă aşa ceva şi trebuie să punem inclusiv în Constituţie faptul că preşedintele ţării nu participă la întruniri cu caracter politic. Faptul că domnia sa participă la şedinţele Partidului Popular European e un lucru anormal. Există preşedinţi foşti social-democraţi, în Austria, Italia, Grecia, Irlanda, dar nu o s-i vedeţi la reuniunile Partidului Socialiştilor Europeni. Nu o să vedeţi niciun preşedinte de dreapta care merge la PPE cu excepţia preşedintelui Băsescu „, a spus Ponta la Antena 3.

El a adăugat că nu are nicio teamă că Crin Antonescu, ca viitor preşedinte al ţării, va proceda ca Traian Băsescu, dar că această prevedere trebuie introdusă în Constituţie pentru preşedinţii care îl vor urma pe Antonescu.