Ponta: Noul acord încheiat cu FMI nu include noi companii care să fie privatizate majoritar
Întrebat de jurnalişti dacă în noul acord cu FMI sunt incluse noi companii care să fie privatizate majoritar, premierul a răspuns negativ.
„Cu privatizare majoritară, nu”, a spus Ponta.
La rândul său, şeful misiunii FMI în România, Andrea Schaechter, a declarat într-o conferinţă de presă că în noul program economic convenit cu Guvernul există intenţia de a se mări deţinerile private în întreprinderi de stat, care au fost anunţate anterior, prin oferte publice, fiind acţionariat minoritar, în special în sectorul energetic.
„Guvernul vă va furniza mai multe detalii, de fapt este programul Guvernului, noi suntem aici să vă dăm o imagine generală. Dar da, într-adevăr, în noul program economic – şi Guvernul a anunţat deja acest lucru – există intenţia să se mărească deţinerile private în întreprinderi de stat, care deja au fost anunţate anterior, şi predominant este vorba de acţionariat minoritar, deci oferte publice iniţiale, în mare parte în sectorul energetic”, a menţionat Schaechter.
Autorităţile române au convenit cu Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană un acord preventiv pe doi ani care va totaliza patru miliarde euro, sumă împărţită egal de cele două instituţii financiare internaţionale, acordul stand-by urmând să fie discutat de boardul FMI în toamnă.