Ponta: Nu avem bani de avioane noi, vom cumpăra aparate aflate deja în serviciu, pentru 20 ani

Avioanele multirol F-16 care urmează să fie achiziţionate de România sunt deja în serviciu, dar vor fi pregătite să reziste pe o durată de 20 ani, costul unor aparate noi depăşind posibilităţile financiare ale ţării, a declarat premierul Victor Ponta.
Economica.net - joi, 27 sept. 2012, 20:10
Ponta: Nu avem bani de avioane noi, vom cumpăra aparate aflate deja în serviciu, pentru 20 ani

„Avioanele noi erau foarte scumpe pentru posibilităţile noastre financiare, astfel că se cumpără avioane aflate deja în serviciu dintr-o altă ţară NATO (…) Neavând bani pentru avioane noi, am luat nişte avioane care urmează să fie pregătite pentru o durată de viaţă de 20 ani”, a spus Ponta la RTV.

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) a aprobat joi proiectul de „realizare graduală a capabilităţii de apărare aeriană” în cadrul programului «Avion multirol al Forţelor Aeriene”.

„Membrii Consiliului au aprobat «Concepţia de realizare graduală a capabilităţii de apărare aeriană» în cadrul programului «Avion multirol al Forţelor Aeriene» în concordanţă cu interesele esenţiale de securitate ale ţării şi cu angajamentele asumate de România în cadrul organizaţiilor europene şi nord-atlantice”, se arată în comunicatul CSAT.

Ministrul Apărării Naţionale, Corneliu Dobriţoiu, a anunţat duminică, la B1 Tv, că avioanele multirol F-16 vor fi achiziţionate din Portugalia. Ministrul a mai afirmat că preţul pentru cele 12 aparate la mâna a doua este în jur de 600 de milioane de dolari, această sumă urmând să fie achitată în cinci ani. Conform lui Dobriţoiu, prima tranşă, de 70 de milioane de dolari, ar trebui plătită anul viitor.

„Avioanele ar urma să fie livrate după terminarea procesului de instruire a piloţilor, începând cu 2016”, a precizat ministrul, adăugând că aparatele au 3.500 de ore de zbor şi mai au o rezerva de 4.000 – 4.500 de ore.

Ministrul Apărării, Corneliu Dobriţoiu, afirma, la începutul lunii august, că procesul de achiziţie a avionului multirol de către Armata română a fost accelerat, urmând ca în circa două luni să se ia o decizie, după ce va avea loc şi o dezbatere în CSAT privind variantele aflate la dispoziţie.

Dobriţoiu declara atunci că modelele de avioane avute în vedere sunt avioanele de generaţia a V-a.

„Chiar dacă parcurgem o perioadă de austeritate economică grea, vă anunţ că am accelerat procesul de achiziţie a avionului multirol. În acest sens, exprim un angajament, un crez al meu mai vechi, conform căruia obiectivul strategic al României pentru achiziţia aparatelor multirol trebuie să fie achiziţia aparatelor de generaţia a V-a în următorii 20-25 de ani şi să traversăm tranziţia în cel mai economic mod cu putinţă. Accelerare înseamnă că procesul se va derula rapid şi nu va dura opt ani, ci va dura două luni şi vom lua cu certitudine o decizie. Modelele pe care le avem în vedere sunt avioanele de generaţia a V-a şi tranziţia să o facem cu costurile cele mai ieftine, cu avionul potrivit acestei tranziţii astfel încât să nu pierdem bani prin achiziţionarea unei structuri de aerodrom diferită când vom trece la avionul de generaţia a V-a”, a spus Dobriţoiu.

Întrebat dacă avionul american de F-16 mai este o opţiune, Dobriţoiu a precizat că la acesta făcea referire.

„Despre asta vorbeam. Atât avionul F-16, cât şi F-35 folosesc aproape aceeaşi infrastructură de aerodrom, aceleaşi pachete de înarmare, or aceasta înseamnă o economie deosebită în bugetul unei ţări sărace”, spunea ministrul Apărării.

El a dat asigurări că forţele aeriene române nu vor fi transformate „într-o companie de transport”.

„Nu pot să nu observ cu tristeţe că România a ratat şansa a patru ani pentru a adopta o decizie politică, iar în acest sens vreau să fiu foarte clar. Spiritul, angajamentul politic pentru susţinerea parteneriatului strategic cu SUA nu trebuie să se manifeste numai în vorbe. În următoarele două luni veţi fi martorii unui angajament politic bazat pe fapte, nu cum a fost structurată această decizie în această perspectivă îngustă a multirolului în ultimii opt ani”, a declarat Corneliu Dobriţoiu.

La începutul lunii septembrie, Dobriţoiu preciza, după întâlnirea cu omologul bulgar, Anyu Angelov, că în situaţia în care forţele aeriene ale celor două ţări se vor dota cu acelaşi tip de avion multirol, se vor analiza posibilităţile de cooperare în domeniile mentenanţei şi instruirii personalului.

Te-ar mai putea interesa și
BCE va lua măsuri împotriva creditorilor care ignoră solicitările de remediere făcute de supervizori
BCE va lua măsuri împotriva creditorilor care ignoră solicitările de remediere făcute de supervizori
Banca Centrală Europeană intenţionează să ia măsuri contra creditorilor care se ocupă lent de remediile solicitate de supervizori, după sporirea frustrărilor cauzate de lipsa de reacţie,......
Update 2: Guvernul a depus jurământul la Palatul Cotroceni. Cabinetul Ciolacu a primit votul de încredere al Parlamentului. Votul de învestire a Guvernului s-a încheiat. Ce decalarații au făcut Ciolacu, Drulă, Simion, Coarnă (SOS) și Gavrilă (POT)
Update 2: Guvernul a depus jurământul la Palatul Cotroceni. Cabinetul Ciolacu a primit votul de încredere al Parlamentului. ...
Update 2: Miniştrii Cabinetului Ciolacu au depus, luni seară, jurământul de credinţă în faţa preşedintelui Klaus ...
Premier Energy a câștigat despăgubiri de aproximativ 4 milioane de euro și dobânzi legale penalizatoare în urma unui proces intentat pentru neexecutarea unui contract încheiat pe piața PCCB-BC
Premier Energy a câștigat despăgubiri de aproximativ 4 milioane de euro și dobânzi legale penalizatoare în urma unui ...
Casa de avocatură RTPR (Radu Tărăcilă Pădurari Retevoescu) anunță că a reprezentat cu succes compania Premier Energy ...
Tanczos Barna: Cu siguranţă trebuie să evităm creşterile de taxe şi impozite. Este obiectivul meu primordial cu toate că cifrele anului 2024 ne pun într-o situaţie provocatoare
Tanczos Barna: Cu siguranţă trebuie să evităm creşterile de taxe şi impozite. Este obiectivul meu primordial cu toate ...
Ministrul propus pentru preluarea portofoliului la Ministerul Finanţelor, Tanczos Barna, a declarat, luni, că România ...