Ponta: Nu cred că Guvernul trebuie să rămână cu 58% din Transgaz. Poate să îşi reducă participaţia
‘Dacă va fi bine pentru companie în viitor să vă dezvoltaţi, eu nu cred că Guvernul României trebuie să rămână cu 58%. Poate să îşi reducă participaţia. Putem să atragem noi investitori privaţi şi putem să atragem noi capitaluri, care să vă permită să vă dezvoltaţi în continuare. Până la urmă sunt multe guverne care deţin pachete minoritare la companii, dar acele companii se dezvoltă foarte bine cu management performant, cu toate standardele pe care le aplică o companie transparentă şi performantă în Europa anului 2014. Asta-i partea cu acţionarul’, a declarat joi, premierul Victor Ponta, în prezenţa conducerii Transgaz.
Premierul Victor Ponta a participat joi la aniversarea a unui secol de transport gaze naturale în România, eveniment care a avut loc la Mediaş (judeţul Sibiu), la sediul central al Transgaz. Acesta a fost însoţit la Mediaş de vicepremierul Liviu Dragnea, preşedintele executiv al PSD, precum şi de ministrul Transporturilor, Ioan Rus şi ministrul Delegat pentru Energie, Răzvan Eugen Nicolescu, scrie Agerpres.
Statul român, prin Secretariatul general al Guvernului, deţine un pachet de 58,5097% din acţiunile Transgaz, restul de 41,4903% fiind deţinut de alţi acţionari.