Ponta: Nu cred că-i bine să dezbată parlamentarii bugetul cu gândul la plecat acasă de Crăciun
„Conform calendarului pe care noi l-am gândit, pe 20 decembrie se depune jurământul de către noii parlamentari, pe 21 sunt pregătit să vin în Parlament cu structura şi programul de guvernare, iar pe 22 să depun la Parlament proiectul de buget. Însă proiectul de buget nu cred că se va dezbate şi nici nu-i bine să dezbată parlamentarii cu gândul la plecat acasă de Crăciun”, a spus Ponta.
El a arătat că este normal ca la începutul lunii ianuarie, începând cu 7-8-10 ianuarie, delegaţia FMI, CE, BM să fie la Bucureşti pentru a discuta bugetul pe 2013, mai ales că va fi un buget cu o pregătire multinaulă.
„Între 10-15 ianuarie discutăm cu FMI şi BM şi pe 15 ianuarie, dacă toate aceste lucruri sunt în regulă, Parlamentul este chemat în sesiune extraordinară numai şi numai pentru a discuta bugetul. Conform practicii care există şi în UE, ţara nu rămâne fără buget, în ianurie se alocă 1/12 din bugetul anului 2012”, a spus Ponta.