Ponta: Nu dăm bani în plus pentru Parlament în 2013. Tăiaţi salarii şi alte cheltuieli

Economica.net
11 12. 2012
votare_la_parlament3_rsz_38618800

„Toţi parlamentarii noştri trebuie să ştie şi vă spun de pe acum, pentru domnul Zgonea, domnul Ilie Sârbu, să anunţaţi secretarii generali ai celor două Camere – anul viitor bugetul este identic cu cel din 2012. Nu-l mărim pentru că avem mai mulţi parlamentari, pentru că lumea nu ar înţelege acest lucru şi ar fi absolut incorect”, a spus Ponta.

El a îndemnat la tăierea salariilor şi a sumelor forfetare pentru viitorii parlamentari.

„Deci, cu aceiaşi bani. Mai tăiaţi salariile, mai tăiaţi suma forfetară, mai tăiaţi alte cheltuieli. Important e că bani în plus nu sunt pentru Parlament anul viitor doar pentru că sunt mai mulţi parlamentari. Şi aşa faptul că avem mai mulţi parlamentari e un lucru rău. Dacă dăm şi mai mulţi bani, chiar că oamenii se vor întoarce împotriva Parlamentului”, a spus Ponta.

În actuala legislatură au fost 471 de parlamentari, iar urmare a alegerilor de duminică se preconizează că vor fi aproape 590 de senatori şi deputaţi.