Ponta: Nu îmi dau demisia, mai e puţin până în decembrie 2016
Întrebat, la România TV, dacă va demisiona din funcţie, aşa cum au existat zvonuri în ultima perioadă, Ponta a răspuns: ‘Nu. Mai e puţin până în decembrie 2016. (…) Am avut o discuţie foarte clară în Comitetul Executiv al PSD şi cu partenerii mei de alianţă – dl Oprea, dl Tăriceanu şi dl Constantin – înainte să plec în concediu. (…) În cazul meu demisia nu e doar o chestie personală, m-am supărat eu şi am plecat. Dacă mă întrebaţi, da, aş fi vrut să plec atunci în anumite condiţii. În cazul meu, este vorba de faptul că funcţia pe care o ocup nu am moştenit-o eu din familie sau de undeva pe persoană fizică, ci pentru că vreo cinci milioane de oameni au votat cu USL şi programul USL din 2012 şi majoritatea parlamentară PSD-UNPR-ALDE şi minorităţile naţionale m-au sprijinit în această perioadă’.
Premierul a adăugat însă că va pleca din funcţia de prim-ministru dacă nu va mai avea sprijin politic. ‘Evident că plec din funcţia de prim-ministru, nu am cum să rămân dacă nu sunt susţinut de coaliţia de guvernare’, a spus Ponta, care a susţinut că există presiuni asupra sa pentru a demisiona încă din prima zi de mandat.
Solicitat totodată să precizeze dacă simte presiune pentru a renunţa la funcţie, Ponta a spus că „din prima zi”.
„Funcţia de prim-ministru, neavând un mandat fix, e funcţia cea mai atacată şi cea mai dorită”, a arătat el.